Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce riscă gălățenii care nu au depus declarația unică

Persoanele fizice care n-au depus declarația unică (formularul 212) până la termenul-limită din 26 mai riscă atât amendarea, cât și impunerea din oficiu pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

Ca regulă generală, persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri ori pierderi din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, investiții, activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real, precum și din alte surse, au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor. În acest an, termenul-limită a fost 26 mai.

Amenzile pentru contribuabilii care nu au respectat acest termen sunt de la 50 la 500 de lei și trebuie achitate integral.

La nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), sunt reglementate două proceduri aplicabile în cazul nedepunerii declarației unice 212 sau al depunerii acesteia cu date inexacte, scrie site-ul specializat avocatnet.ro. Prima procedură, pentru nedepunerea declarației, permite impunerea din oficiu pentru impozitul pe venit. A doua procedură, pentru nedeclararea situației reale a veniturilor, permite ANAF să recurgă la impunerea din oficiu pentru CAS și CASS.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.