Amendă de 50.000 de lei pentru o firmă din Barcea
În cadrul unei inspecții planificate, comisarii Gărzii de Mediu Galați au verificat şi sancţionat un operator economic din comuna Barcea, care desfășoară activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz.
Cu toate că au fost identificate dotări corespunzătoare pentru desfășurarea activității și existența evidențelor pentru vehiculele tratate, controlul a scos în evidență mai multe neconformități, spune Garda de Mediu. Astfel, deșeurile periculoase și nepericuloase erau stocate în amestec, contrar prevederilor legale privind colectarea separată, și nu au fost respectate termenele legale de transmitere a raportărilor către autoritățile competente de mediu.
În urma celor constatate, comisarii de mediu au aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 50.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor și au dispus măsuri ferme pentru stocarea selectivă a deșeurilor și transmiterea la timp a tuturor raportărilor prevăzute în autorizația de mediu. De asemenea, a fost emis un avertisment pentru încălcarea prevederilor legii privind protecția mediului.
Garda de Mediu Galați dă asigurări că va continua monitorizarea acestui obiectiv din Barcea, pentru a se asigura că toate măsurile dispuse sunt implementate corespunzător.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.