A început construirea fabricii de ulei din Zona Liberă
„Au început lucrările de construcție la noua fabrică de ulei din Zona Liberă”, a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, primarul Ionuț Pucheanu. Investiția, în valoare de peste 20 de milioane de euro, aparține companiei SunPro Oils, iar lucrările sunt executate de compania Quantum Construct, cu sediul în comuna Vânători.
Conform directorului general al Administrației Zonei Libere (AZL) Galați, Cătălin Cojocaru, se lucrează la fundația pentru cazane, care vor face parte din ansamblu rafinăriei de ulei alimentar. Conform autorizației de construire, ansamblul viitoarei fabrici de ulei va cuprinde, printre altele, o clădire administrativă cu un nivel, rafinăria de ulei alimentar și clădirea cazanelor, un atelier de îmbuteliere și un depozit de produse îmbuteliate, o stație de încărcare, un post de transformare și turnuri de răcire. Fabrica va dispune și de o parcare cu 53 de locuri.
Termenul asumat și confirmat de constructor pentru finalizare este de 12 luni, ne-a precizat directorul AZL Galați.
Așa cum „Viața liberă” a mai scris, construirea fabricii de ulei a celor de la SunPro Oils începe circa doi ani și jumătate de la semnarea contractului de concesiune, în februarie 2023, pentru o perioadă de 49 de ani, pentru o suprafață de 4,5 hectare. Mai mult de un an a durat obținerea autorizației de mediu, lucru care s-a întâmplat, cele din urmă, în iulie 2025.
O parte din echipamentele fabricii au sosit în Zona Liberă Galați încă de anul trecut, inclusiv componentele sistemului de rafinare a uleiului brut.
Conform autorităților, fabrica de ulei din Zona Liberă va genera circa 200 de noi locuri de muncă pe plan local.





Prin alte ziare, apare ca nr. cert de locuri de munca cifra de 100. La Galati, acest falanster, de pe urma caruia finantele nu vad un șfanț ,este o mare reusita; il dublam din pix... Da bine la puchi!
E la fel de pestinentiala ca fabrica din oras pe care Garda de Mediu se face ca nu o miroase?
Practic e o rafinărie si o îmbuteliere a uleiului brut adus din Ucraina. Va construi rezervoare pt uleiul brut și pt uleiul rafinat. Și doua secții. Marea fabrica..ha.ha..
Afacere ucraineana, motiv sa si bage pe piata romaneasca produsele lor, afacere puchinistofotista.