Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prefectura susține că cifrele privind reducerile de personal din administraţie nu sunt greșite, ci incomplete

Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați. Potrivit acestuia, „nu mai puțin de 61 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 66 existente în județul Galați (65 de primării şi Consiliul Judeţean) ar trebui să-și reducă posturile ocupate cu 522”.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a criticat public cifrele avansate de șeful Guvernului, susținând că situația prezentată nu reflectă realitatea și că „datele pe care le are în momentul de față guvernul sunt eminamente greșite”. Edilul explică și cum s-a ajuns la discrepanțe: „Capul de tabel cerut de către guvern a fost atât de alambicat încât fiecare primărie a adunat și a scăzut ce a crezut de cuviință”. În opinia sa, efectele asupra Primăriei Galați ar fi mai reduse decât cele vehiculate. „Faptic, acum, după ce l-am auzit pe premier, Primăria municipiului Galați, dacă i se va aplica acel cuantum de 45%, va pierde fix 24 de angajați”, a precizat Pucheanu. El consideră că diferențele provin din modul în care funcționarii au completat rapoartele. „Lucrurile stau total diferit, pentru că ni s-au cerut date alambicate, pe care funcționarii le-au completat după cum au crezut de cuviință”, a mai adăugat primarul.

Contactată de „Viața liberă”, Instituția Prefectului - Județul Galați a oferit o replică, precizând că a respectat întocmai cerințele guvernamentale. „Instituția Prefectului - Județul Galați a avut rolul de a centraliza și transmite către Guvern tabelele întocmite pe baza informațiilor furnizate de către primăriile celor 66 de unități administrativ-teritoriale din județ. Datele au vizat atât numărul maxim de posturi conform prevederilor OUG nr. 63/2010, cât și situația din organigrama fiecărei instituții, respectiv posturile ocupate, vacante sau temporar vacante.”
Reprezentanții instituției subliniază că „informațiile transmise inițial nu au fost eronate”. Diferențele au apărut după ce Guvernul a solicitat date mai detaliate: „Ulterior, solicitarea a vizat o raportare mai detaliată, cu defalcare pe categorii de posturi, inclusiv posturile exceptate”.
În privința reducerilor, Prefectura Galați precizează că decizia finală aparține Executivului: „Numărul de posturi care urmează să fie desființate nu este stabilit la nivelul Instituției Prefectului. Procentul sau formula de reducere va fi decisă de Guvern, după analiza situației la nivel național.”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

8 comentarii

postat de GREU DE REFORMAT 3 Luni, 8 Septembrie 2025 15:32 86.120.239.*** Link la comentariu

Nu merge sa fie taiate din pix,doar locurile neocupate? Astia care au facut deficitul bugetar cum nu pot fi ei atinsi de nici o reforma!

postat de paloma Luni, 8 Septembrie 2025 15:46 86.124.202.*** Link la comentariu

Hotu' striga ca este furat !!! Bai jigodiilor avem cea mai scumpa apa potabila din tara, stam la rand ca oile la finante sa va platim ultimele inventii... Gunoiul mai scump decat intretinerea !!!

postat de Camelia Luni, 8 Septembrie 2025 16:45 86.124.202.*** Link la comentariu

Nemultumitului i se ia darul. "Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați". Si ??? Nimic nu este etern.

postat de paloma Luni, 8 Septembrie 2025 17:19 86.124.202.*** Link la comentariu

Adicalea toti sunt prosti, "Numai ei este destepti " !!!

postat de Dobre Marți, 9 Septembrie 2025 04:54 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu este gresit ci incomplet. Este raspunsul fostului prinar , Nicolae cand o ziarista a vrut sa-l prinda in capcana cu o lege data de PSD. Vad ca a prins ceva din smecherii ,domnul.

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Marți, 9 Septembrie 2025 06:08 128.127.118.*** Link la comentariu

Cum sa descâlcești o carancratiță mafiotă ,din birou ?Să-i deznozi tentaculele pe care nici ea nu reușește să le mai dea de capăt?Ea vrea să se miste,să fie libera, da nu mai poate.A făcut pui.

postat de Cetatean Marți, 9 Septembrie 2025 11:18 95.76.2.*** Link la comentariu

Galatiul printre primele judete cu angajati mult prea multi, sa faca restruturari ,Daca au facut angajari cu nemiluita, NU SA MAREASCA IMPOZITELE PTR SALARII.Macar daca cetatenii ar fi ajutati cu cl

postat de MIȘU Miercuri, 10 Septembrie 2025 10:27 5.13.180.*** Link la comentariu

Dați-o din colț în colț, pasați-o unii la alții, face-ți pe dreaku-n patru și poate poate reduce-ți totuși cei 17% cît este OBLIGATORIU!Nu-i mai țineți în brațe pe lingăii de afișe! GATA,S-A TERMINAT!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.