Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Folosirea telefoanelor mobile la școală, permisă sau interzisă?

Ministrul Educației a readus în discuție o problemă cu care se confruntă o parte din profesorii din învățământul românesc: folosirea mobilelor în timpul orelor de curs.

Daniel David le cere inspectorilor școlari și directorilor să verifice dacă sunt respectate regulile în școli. Acesta a reamintit că folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs este interzisă prin lege. Excepție de la regulă fac situațiile în care profesorul le permite elevilor să folosească dispozitivul, însă strict în scop educațional.

Daniel David a dat câteva exemple de sancțiuni: „Depinde. Poți să-l scoți din sala de clasă, să-l duci în sala de izolare. Poți să chemi părinții. Poți să chemi agentul de pază, dacă este nevoie. Nu ai ce alte măsuri să iei decât cele care există deja în lege, doar că trebuie gândite gradual. Am văzut școli în care lucrurile funcționează. În fiecare sală de clasă era un mic dulăpior. Când copiii intră, își lasă telefonul acolo. Cred că sunt suficiente, doar că trebuie duse în mintea părinților, a copiilor și a profesorilor. Degeaba rămân scrise în legi, hotărâri de guvern etc”, a mai spus Ministrul Educației, pentru Radio Guerrilla.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de A Conservative dude Vineri, 19 Septembrie 2025 07:34 86.124.202.*** Link la comentariu

Daca faceti asta, scoateti copiii la gradina botanica sa invete si sa se bucure de timpul acolo, ca vad ca lumea se plange de investitii. De fapt, ar trebui organizate excursii si la intreprinderi.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.