Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiectanții navelor speciale din Damen, la Colocviile navaliștilor

Ediția din această lună a Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni (CCN), serie de manifestări ajunsă la cea de-a 117-a bornă, îi aduce în fața participanților pe reprezentanții firmei de proiectare Marine Engineering, parte a grupului Damen.

„Ne bucurăm, în primul rând, de prezența celui care a construit și crescut, cu profesionalism și curaj, unitatea de proiectare a navelor speciale din Damen, ing. Florin Vicu Rășcanu, Managing Director Marine Engineering, membru al Damen Shipyards Galați Board of Director și vicepreședinte ANCONAV, precum și a specialiștilor proiectanți ing. Marcel Negraia (director de proiecte) și ing. Leontin Adrian Ilie (manager departament Proiectare corp), care ne vor vorbi despre metodele, mijloacele și tendințele în procesul de proiectare a navelor speciale realizate în grupul Damen, în contextul geopolitic actual”, potrivit organizatorilor colocviilor navaliștilor.

CCN 117 se va desfășura vineri, 10 octombrie, de la ora 11.00, în sala D01 a Facultății de Arhitectură Navală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Iancu Jianul Joi, 9 Octombrie 2025 11:00 5.13.144.*** Link la comentariu

Ne laudam cu munca noatra ieftina, pe platforma fostului SNG vanduta Vestului! Ar trebuie sa ne fie RUSINE! ASASINATE ECONOMICE! Santierul si combinatul sunt obiective strategice!N-ai cu cine! INAPTI!

postat de De cine secretizand, de poporul care a creat totul??? Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 09:11 212.93.144.*** Link la comentariu

Creerul si beneficiarul direct al acestui jaf cu SNG. si CSG, si nu numai, matusa tamara , ce nu avea cum sa si justifice banii furati, sta bine mersi la cornu, sigur secretizand totul, DE CINE SECRET

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.