Murături cu TVA? Declarația unică pentru zacuscă și alte absurdități fiscale

Recent, într-o declarație preluată de presă, șeful ANAF a menționat că și produsele realizate în gospodărie pentru consum propriu, precum „gemul făcut acasă de bunica”, sunt luate în calcul în estimarea gap-ului de TVA la nivel național. Afirmația deschide o discuție importantă: ce loc are, de fapt, autoconsumul în economia României și cum ar trebui tratat el în raportările fiscale?

Trăim într-o țară în care poți plăti o cafea cu ceasul, îți comanzi online „ciorbă de văcuță” cu ambalaj bio și tacâmuri compostabile, dar tot cea făcută acasă ți se pare mai gustoasă. Card contactless la oraș, cazan de țuică la țară. Bon fiscal la supermarket, borcan cu murături în beci, QR pe factură, bucata de slănină suspendată în pod. România trăiește simultan în două economii: una fiscalizată și una firească.

În România, economia nu începe la casa de marcat și nu se termină la ANAF. Ea începe în cămară. Cu oul cules dimineața din coteț. Cu laptele muls în găleată. Cu brânza frământată și îndesată în borcan, să țină peste iarnă. Cu cozonacii frământați în casă, nu cumpărați de la brutărie. Cu porcul crescut în fundul curții și tăiat de Ignat. Cu bidonul de vin tras din butoi și cu țuica trasă de două ori la cazan.
Asta nu e economie la negru, ci civilizația rurală a acestei țări. E felul în care milioane de români trăiesc încă, nu din revoltă antifiscală, ci din continuitate, bun-simț și instinct de supraviețuire.

Autoconsumul nu înseamnă doar hrană, ci și muncă neremunerată, neînregistrată, dar garantată cu un „Să-ți-ajute Dumnezeu!”. Reparația acoperișului făcută cu cumătrul, pusul țiglei „la o bere” cu vecinul, culesul viei cu familia. În gospodăria românească, plata nu se face prin transfer bancar, se face prin reciprocitate. Azi îl ajuți tu, mâine te ajută el. E un sistem economic neînregistrat, dar mai cinstit decât multe contracte cu ștampilă.

Conform Institutului Național de Statistică, gospodăriile românilor își asigură lunar echivalentul a peste 450 de lei din hrană produsă în gospodărie și consumată în familie. Cu alte cuvinte, o parte importantă a mesei zilnice nu vine din supermarket, ci din propria curte.

Și oricât ai calcula la ANAF, murăturile au gust în farfurie, nu în declarațiile fiscale. Dar, la cum merge treaba, în curând inspectorul fiscal o să-ți ceară rețetarul la ciorba de potroace. Să vadă dacă usturoiul pus „după gust” a fost fiscalizat. Să introducă formular special pentru leuștean. Să nu mai mănânci șorici direct de pe porc fără bon, că se consideră pierdere bugetară.

Iar dacă adăugăm și analiza publicată recent în "Viața liberă", în care atrăgeam atenția că statul raportează pierderi de TVA și acolo unde nu există tranzacții, înțelegem că problema nu e la gospodari, ci la metodologie. Autoconsumul nu poate fi pus în același tabel cu evaziunea de TVA. Cămara bunicii nu e carusel fiscal, iar dacă ANAF chiar vrea să lupte cu frauda, să o facă. Dar nu în cămară, printre borcane. Poți să urmărești evazioniștii, dar dacă ajungi să suspectezi gospodarii, atunci sistemul nu mai e just, e absurd.

Statul ar trebui să aibă un articol nescris în Codul fiscal, dar gravat în bunul-simț: „Nu taxezi niciodată ce-şi face omul cu mâna lui.”