Promisiuni pentru plata unor salarii restante în Combinat
Plata lichidării pe luna august a siderurgiștilor s-ar putea face până pe 11 noiembrie, în contextul repornirii activității liniilor de zincare și vopsire, la sfârșitul săptămânii trecute, conform directorului de producție al Liberty, Cornel Moisescu.
Există, de asemenea, speranțe ca indemnizațiile pentru luna septembrie pentru cei care au lucrat la permanență (75% din salariul de bază) să se plătească până pe 21 noiembrie.
„Dragi colegi, pentru noi perioada asta nu e ușoară. Am reluat activitatea la Finisare, însă avem în continuare restanțe salariale, iar plata lichidării pe august este estimată, din informațiile pe care le avem acum, pentru săptămâna 4-11 noiembrie. Poate începe pe 4 noiembrie, se va finaliza pe 11 noiembrie - conform planului de livrări și încasări. Nu e o veste plăcută, dar e realitatea momentului. Dacă vom reuși să o îmbunătățim, nu vom ezita să o facem. (...) Dacă lucrurile la Finisare merg corect, există șansa ca o parte din restanțele salariale să fie reduse pentru întreg combinatul. Este un pas mic, dar real”, a postat Cornel Moisescu, marți, pe grupul „Vocea muncitorului din Liberty”.
El este singurul reprezentant al top-managementului local care comunică, benevol și periodic, cu salariații Liberty.
La această oră, restanțele de plată către angajații Liberty însumează lichidarea pe luna august, salariul pe septembrie, tichetele de masă pe două luni (trei luni, pentru cei care au lucrat și în septembrie), precum și indemnizația de 75% pentru luna septembrie (pentru cei care au muncit în perioada de întrerupere temporară a activității).





Pleacă muncitorii competenti in grupuri din ce în ce mai mari, sătui de promisiuni neonorate. Angajamentul de plata vrea sa frâneze exodul forței de munca, insa e tardiv. Raul a fost făcut. Păcat!
Dar liderii de sindicat nu comunica? Felicitari dlui Moisescu, insa are si alte preocupări mai importante în aceasta perioada. Dansul găsește timp ptr a comunica, dar liderii de sindicat ba?
E Obiectiv Strategic - ptr Ind.Aparare ...dar STATUL nu gaseste bani ptr Plata 3 Luni a Salariilor ? Pana prinde Avant . (e al lui)De ce nu Incheie Contract Direct cu un Producator Stat(energie) ?
sa spunem utopic ca vine o firma, de unde nu stiu si face cocserii, furnale, otelarii, laminoare, etc...dar cine va lucra? cine va conduce? pentru asta iti trebuie competente de experienta.
De cand ma stiu(1982) se spunea,,Nu sunt bani,,Diectorul Nicolae nu a dat salarii 2 luni.Imprumuturi,,Revolver,,Casa de comert si altele.Siderman.Invarteli!Acum imprumut Eximbank garantat de stat.Bai
Cum pot dormi cei responsabili stiind ca copii nostri nu au ce le trebuie sau ca in curand vom ajunge sa dormim in cort pt ca si famiile noastre lucreaza tot in acelasi loc.Chiar nu se sesizeaza nimen
Nici muncitorii nu pot să muncească pe promisiuni. Doar așa să stea voluntar la dispoziția companiei, eventual până face și profit ?