Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiectul gălăţean „SUNDANSE”, câștigător al unei competiții europene

Proiectul „SUNDANSE” - „Sustainable Sediment Solutions for the Danube - Black Sea System”, coordonat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, a fost desemnat câștigător al categoriei "Sustainability Champion" în cadrul competiției europene organizate de EURid în anul 2025.

Așa cum am anunțat la începutul lunii octombrie, proiectul gălăţean a fost selecționat prin competiție în finala celor mai bune proiecte europene.
Distincția obținută reprezintă o recunoaștere internațională a excelenței în cercetare, inovație și sustenabilitate, evidențiind contribuția remarcabilă a consorțiului „SUNDANSE” la protejarea ecosistemului Dunării și la dezvoltarea de soluții durabile pentru regiunea Dunăre - Marea Neagră. Evaluarea a fost realizată de experți independenți, care au avut în vedere impactul științific, relevanța socială și caracterul inovator al rezultatelor obținute.

„SUNDANSE” este primul proiect coordonat din România care obține acest titlu în cadrul competiției EURid, confirmând rolul de lider științific al Universității „Dunărea de Jos” din Galați în domeniul cercetării aplicate și al cooperării internaționale.
Proiectul reunește 20 de parteneri din 10 țări europene și include nava de cercetare "REXDAN", considerată una dintre cele mai moderne infrastructuri științifice de profil din regiune.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.