Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pozele zilei. Strada Libertății - foileton de sesizări cu noroi și gropi (FOTO)

Pozele zilei. Strada Libertății - foileton de sesizări cu noroi și gropi (FOTO)

„Așa arată strada Libertății, după ultimele ploi. Toți localnicii ne scăldăm în noroaie și ne rupem mașinile în gropi. Puteți face, vă rog, un articol în legătură cu situația prezentată?”, acesta este mesajul pe care ni l-a transmis un gălățean, împreună cu imaginile doveditoare.

Despre strada Libertății și gropile ei am publicat deja, în „Viața liberă”, un adevărat foileton de sesizări, imagini și promisiuni. Pe de altă parte, indiferent cât de mari, de adânci și de mocirloase ar fi alte zone și străzi din oraș, strada Libertății rămâne un „reper”, un „standard”, dacă vreți.

Fără a încerca să le dăm speranțe false locuitorilor străzii, avem totuși o noutate pentru ei. În luna aprilie a acestui an a fost modificată hotărârea de Consiliu Local din februarie 2023, prin care s-a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Modernizare străzi în municipiul Galați”. Strada Libertății se află în acest lot de străzi, despre care autoritățile recunosc că „nu dispun de asfalt, au rețele de apă-canalizare cu durata expirată, pentru care se propune și înlocuirea/introducerea rețelelor de apă și canalizare și aducerea străzilor la parametrii optimi”. Dacă, inițial, investiția fusese calculată la 38.554.653 de lei, acum valoarea a fost majorată la 41.366.743 de lei.

E însă greu de spus dacă, în actualele condiții de austeritate, s-ar putea întâmpla ceva bun. Poate doar o nouă creștere a costurilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Un roman Miercuri, 3 Decembrie 2025 13:25 151.16.15.*** Link la comentariu

Ironie a sorții, se numește strada Libertății dar arată ca după război...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.