Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ianuarie, lună decisivă pentru șefii unităților de învățământ. Final de mandat pentru 60% dintre directori

Ianuarie, lună decisivă pentru șefii unităților de învățământ. Final de mandat pentru 60% dintre directori

Dacă toamna se numără bobocii, în luna ianuarie se numără... directorii unităților de învățământ, cărora le expiră mandatele obținute în urma concursurilor susținute acum patru ani.

Cum un nou examen pentru ocuparea posturilor de directori plini sau adjuncţi se va organiza abia în primăvară, inspectoratele şcolare vor fi obligate să prelungească, până atunci, mandatele actualilor deţinători ai funcţiilor sau să numească alţii cu delegație.

Anul școlar 2025-2026 a debutat sub semnul schimbărilor masive iniţiate de ministrul Daniel David, care a comasat școli și clase, a mărit norma didactică și a redus numărul elevilor beneficiari de burse de merit. Atunci când profesorii, elevii și părinții păreau că s-au obișnuit cu schimbările, Daniel David a demisionat din funcție, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă.

În acest context, deşi mandatele a aproximativ 60% dintre actualii directori de unități de învățământ din țară expiră în aceasta lună, regulile pentru organizarea unui nou concurs național nu au fost încă stabilite. Sorin Ion, secretar de stat in Ministerul Educației, anunța, în octombrie 2025, că, potrivit legislației, există două soluții: prelungirea mandatului sau numirea prin delegație. Astfel, cum nu există reguli clare și nici un calendar național pentru concursuri, inspectoratele sunt nevoite să facă numiri temporare, pentru ca școlile să poată funcționa în continuare.

La Galați, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) va stabili în consiliul de administrație cine va ocupa interimar funcțiile de director sau director adjunct. Evident, am solicitat numărul directorilor din Galaţi al căror mandat este la final, câți dintre aceștia vor primi prelungiri pe funcţie și câți vor fi înlocuiți. Așteptăm să primim, în zilele următoare, un răspuns clar din partea ISJ Galați, care ne-a transmis doar că se așteaptă întrunirea consiliului de administrație, pentru a se clarifica lucrurile.

Menționăm faptul că Daniel David a transmis public că prim-ministrul Ilie Bolojan nu i-a semnat încă demisia, astfel că se va ocupa, în zilele rămase până la predarea funcției, de problema examenului de directori din primăvară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Director Duminică, 11 Ianuarie 2026 16:04 89.136.2.*** Link la comentariu

Propun ca directorii sa fie din afara scolii! Altfel nu vor mai exista protejati si protejate!

postat de Inspector Duminică, 11 Ianuarie 2026 22:42 5.13.131.*** Link la comentariu

Prima data sa se dea examene pentru inspectori. Directorii au dat examem pe cand inspectorii sunt numiti politic.

postat de Țăranu G Luni, 12 Ianuarie 2026 07:40 109.166.135.*** Link la comentariu

Isj-ul își cunoaște bine subalternii.A fi manager e o vocație.În unele școli e securitate politieneasco-"directoriala". Cei care ați cheltuit banii statului si sănătatea intelectualilor fugiți, fugiti

postat de Vancea Marcel Radu Luni, 12 Ianuarie 2026 10:15 79.119.93.*** Link la comentariu

Buna ziua corect sa se dea examen ,pentru funcțiile de directori ,respectiv directori adjuncți ,da fie schimbați toți Inspectorii școlari din Judetul Bihor,șanț cu metehne vechi in Insectoratul Scolar

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.