Fost ministru gălățean, director general al GFR

Gălățeanul Florin Spătaru, fost ministru al Economiei, a fost numit director general al Grupului Feroviar Român (GFR), cea mai mare companie privată de transport feroviar de marfă din România, deținută de Gruia Stoica, originar din localitatea gălățeană Toflea, scrie Club Feroviar, citând surse apropiate numirii.
Decizia a venit după ce Cristian Rădulescu, fostul director general al GFR, a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, după percheziții DNA la Grampet, într-un caz de dare și luare de mită.
Florin Spătaru fusese numit în decembrie 2025 în fruntea Grampet Group, controlat de Gruia Stoica, grup din care face parte GFR.
Florin Spătaru are o experienţă de peste 25 de ani în industria navală şi industrială şi a ocupat poziţii de conducere şi reprezentare în organizaţii precum ANCONAV, SEA Europe şi OECD WP6. A condus Şantierul Naval Damen Galaţi şi Damen Shipyards Mangalia.
Absolvent al Facultății de Nave de la Galați, Spătaru a fost și ministru al Economiei în guvernul Ciucă, în perioada 2021-2023.





Mana moarta. A ocupat o gramada de functii degeaba. Ce interese a aparat la Mangalia? Care este scopul lui in GFR? Conexiuni.
Dacă nici asta nu e cumpărare de influența PSD ist pe față , atunci nu stiu cum poți sa i spui.
Mare grija coane , sa nu te Molipsesti ca fostu' . Dar daca interesul firmei o CERE , ce-o sa faci ?
Serios ? A făcut ceva ptr zona asta.Un mare zero.
Misto, navele cu cfr-ul...Sa nu disperam sunt nave care transporta si garnituri de tren...Nu la noi, la noi au fost !!!
Ce bine e sa traiesti pe picior mare , numai functii de conducere .iar ca salariul acestei functii sant destui si peste puterile omului .
Ca sa promovezi de la revolutie trebuie sa fi fost hot si mincinos ,marca psd urmat de altii. Cfr a fost desfiintat si impartit ca o prajitura la toti golanii su hotii . Toti au fost aparati de insti
Si cu toate comentariile de ani de zile, nimeni, indeosebi parchetul, nu a deranjat,ASA CUM INTREBAM DE 1 AN DE ceS AU SIFONAT BANII PE FARMACIA TINC. NIMENI NU CERCETEAZA sau Raspunde. NOI II PLATIM
Nici o noutate. Se stie de ani de zile ca PSD-istii sunt cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai corecti, cei mai priceputi in toate. HA-Ha-HA!!!
Un membru de partid cu buze bine conturate!Un nimeni!