Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galațiul ocupă locul 15 în topul universităților din România

Galațiul ocupă locul 15 în topul universităților din România

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) marchează o reușită importantă în mediul academic, urcând o poziție în cel mai recent Metaranking publicat de Ministerul Educației și Cercetării. Instituția ocupă acum locul 15 dintr-un total de 34 de universități indexate, consolidându-și prezența în elita academică a țării, imediat după centrele tradiționale din Cluj-Napoca, București, Iași şi Timișoara.

Evoluția UDJG din ultimii trei ani arată o traiectorie ascendentă constantă în acest clasament. Dacă în anul 2023 universitatea gălățeană se afla pe locul 20, aceasta a urcat pe poziția 16 în 2024, atingând actuala performanță în 2025.

Conducerea instituției consideră că rezultatele sunt o dovadă a muncii depuse în laboratoarele de cercetare și la catedră. „Parcursul bun din ultimii ani confirmă atenția sporită pe care o acordăm cercetării de top, dar și angajamentul ferm pentru excelență în educație”, a declarat rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu.

Această poziționare nu aduce doar prestigiu, ci are și un impact financiar direct asupra universității. Metarankingul este instrumentul principal prin care Ministerul Educației repartizează anual fonduri în valoare de 100 milioane de lei pentru finanțarea cercetării. Jumătate din aceste fonduri se acordă în funcție de punctajul obținut în acest clasament, care însumează performanțele universităților românești în diverse topuri internaționale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

5 comentarii

postat de magu Miercuri, 6 Mai 2026 11:28 86.120.239.*** Link la comentariu

slab ! puteti cu mult mai bine

postat de moromete Miercuri, 6 Mai 2026 12:17 46.97.20.*** Link la comentariu

daca locul 15 din 34 adica la mijlocul clasamentului este de lauda, ce ne mai mira ca de la ultimul recensamant orasul Galati a pierdut 80.000 oameni si toata administratia locala e super fericita

postat de Galatean Miercuri, 6 Mai 2026 13:54 109.166.133.*** Link la comentariu

Felicitari. Urcarea de pe 20 pe 15 in 2 ani e o performanta!

postat de George Panaitescu Miercuri, 6 Mai 2026 15:57 128.127.119.*** Link la comentariu

Nava de "cercetare", Rexdan, in ce voiaj a plecat, caci a disparut de la ponton? Numara racii, scrumbiile, epavele?

postat de Dunarea de jos jos jos Joi, 7 Mai 2026 04:50 5.14.164.*** Link la comentariu

Deci, de nota 5 spre 6 in catalogul universitatilor si e in elita! Minunat, mediocritatea ridicata la grad de excelenta!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.