Vioara și pianul, în dialog pentru o cauză nobilă

Iubitorii de muzică de cameră sunt invitați joi, 14 mai, începând cu ora 18,00, la o seară artistică deosebită găzduită de Sala Rondă a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați (Str. Domnească nr. 61).
Recitalul, intitulat „Dialog intim cu vioară și pian”, va fi susținut de artistele Juliya Belyanevich (vioară) și Ludmila Sokolova (pian).
Programul serii include lucrări celebre și aranjamente îndrăgite, oferind o călătorie sonoră între eleganța clasică și virtuozitate. „Muzică pe care o vei recunoaște și simți - de la strălucire la pasiune”, promite Juliya Belyanevich.
Evenimentul este recomandat publicului de toate vârstele, în special tinerilor care studiază muzica și familiilor dornice de un moment de frumos.
Intrarea este liberă, însă concertul are o componentă caritabilă esențială. Participanții sunt încurajați să facă donații, care vor fi direcționate către Centrul Comunitar pentru Ucraineni din Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.