Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Romgaz preia Azomureș, cu 69 milioane de euro

Romgaz preia Azomureș, cu 69 milioane de euro

Romgaz a preluat platforma Azomureș pentru suma de 69 milioane de euro. Contractul de achiziție a fost semnat vineri, iar tranzacția a fost avizată de Consiliul de Administrație al Romgaz.

Din suma totală, 46 milioane de euro reprezintă valoarea combinatului, 10 milioane de euro reprezintă materia primă și stocurile, iar 13 milioane de euro sunt costurile necesare pentru menținerea combinatului în funcțiune și plata salariaților în următoarele două luni, până la preluarea efectivă.

Pentru finalizarea tranzacției mai sunt necesare aprobarea Adunării Generale a Acționarilor Romgaz, avizul Consiliului Concurenței și cel al Comisiei de Examinare a Investițiilor Străine Directe.

Preluarea Azomureș de către Romgaz poate salva producția de îngrășăminte pentru agricultura românească. În plus, Romgaz va putea astfel valorifica gazul extras din Marea Neagră.

Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte minerale pentru agricultură din România și unul dintre marii consumatori industriali de gaze naturale. Platforma industrială este amplasată la Târgu Mureș, pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, iar compania are o capacitate anuală de producție de 1,8 milioane de tone de îngrășăminte.

Combinatul a fost controlat de grupul elvețian Ameropa, care l-a preluat în 2011. În ultimii ani, activitatea a fost puternic afectată de scumpirea gazelor naturale. Azomureș a oprit temporar producția în decembrie 2021, iar în 2022 a anunțat reduceri semnificative de activitate. Problemele au continuat în 2024, când platforma a oprit din nou producția. În 2025, activitatea s-a reluat la aproximativ 30% din capacitate, după aproape un an de pauză.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de IULIAN Marți, 2 Iunie 2026 23:13 89.137.30.*** Link la comentariu

Aproape de soarta Combinatului,însă se vor salva...cine au vândut ăia trebuie strânși de ouă,ca la toate „privatizările”.Ar trebui expulzați în Coreea de Nord direct pe stadion.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.