Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Numele vehiculate pentru portofoliile viitorului guvern

Numele vehiculate pentru portofoliile viitorului guvern

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat că a stabilit deja conducerea pentru o parte dintre ministere, urmând ca lista finală a viitorului Cabinet să fie finalizată cel târziu miercuri. Declarația a fost făcută la sfârșitul întâlnirii cu liderii PNL, în cadrul negocierilor pentru formarea noului Executiv, potrivit Digi24.

Tomac a subliniat că procesul nu a fost încă încheiat, deoarece își dorește să aibă cel puțin două sau trei propuneri pentru fiecare portofoliu, astfel încât decizia finală privind miniștrii prezentați în Parlament să îi aparțină în totalitate.
Negocierile politice continuă intens, iar lista scurtă a posibililor membri ai guvernului include consilieri prezidențiali și diverse personalități cunoscute pe scena politică și publică.
Potrivit informațiilor din spațiul public, pentru Ministerul Afacerilor Externe este vehiculat numele lui Luca Niculescu, actual secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator al aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în timp ce la Ministerul Educației ar putea ajunge Sorin Costreie, actual consilier prezidențial. Ministerul Culturii ar putea fi condus de Adrian Papahagi, iar la Ministerul Muncii opțiunile sunt Lavinia Niculescu, fost secretar general în Ministerul Economiei, și avocata Diana Morar, fost parlamentar.
Pentru celelalte portofolii, pe lista scurtă se mai află sociologul Vladimir Ionaș la Dezvoltare, şi Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar București, la Ministerul Sănătății. Finanțele ar putea reveni fie lui Bogdan Drăgoi, fie lui Bogdan Glăvan, iar la Economie este vehiculat Radu Burnete, consilier economic. Ministerul Apărării ar putea fi preluat de Mihnea Motoc sau Dan Neculăescu, în timp ce la Energie este luată în calcul Corina Popescu, fostă directoare Electrica și Transelectrica. Transporturile ar putea fi conduse de Ionuț Mașala, director economic la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ministerul Mediului de Doru Dulceață, iar la Justiție este propus Cosmin Soare Filatov, consilier pe probleme constituționale.
Până miercuri, discuțiile rămân deschise, iar componența finală a echipei guvernamentale poate suferi modificări, existând deja și persoane care au refuzat ofertele primite.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Dani Luni, 8 Iunie 2026 16:51 109.166.132.*** Link la comentariu

Un alt guvern zero!

postat de Aurel Marți, 9 Iunie 2026 05:07 86.124.202.*** Link la comentariu

In afara de prim-ministru,era nevoie si la aparare de un ucrainian,poate ne scapa de dronele aeriene si maritime trimise din prea multa prietenie...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.