Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prichindeii au „rupt” scena cu „Joc Voios de Românaș”

Prichindeii au „rupt” scena cu „Joc Voios de Românaș”

Clopoțelul a sunat pentru ultima dată, în acest an școlar, vineri, 19 iunie. Și chiar dacă emoțiile festivităților de premiere i-au copleșit pe elevi, părinți și profesori laolaltă în această zi, preșcolarii gălățeni au amânat ceremoniile specifice finalului de an școlar la grădinițe și au urcat pe scena Teatrului Naţional de Operă și Operetă „Nae Leonard”. Zglobii, îmbrăcați în costume populare, erau pregătiți să le arate părinților și bunicilor prezenți în sala teatrului momente din dansurile tradiționale românești, din diferite zone ale țării.

Așadar, 430 de copii din unitățile de învățământ pentru Educație Timpurie și Învățământul Primar din județul Galați au îmbrăcat straiele de sărbătoare cusute cu fir de dragoste și istorie, pentru a dovedi că tradiția nu se pierde, ci se moștenește cu mândrie. Bătăile din picioare, foșnetul catrințelor și zâmbetele curate de copii au readus și în acest an la viață tradiția jocului popular specific sudului Moldovei, prin Festivalul Folcloric Concurs „Joc Voios de Românaș”. De la sârbe înflăcărate și hore line, până la bătute pline de energie, scena a vibrat timp de trei ore sub tropotul voios al noii generații de păstrători ai folclorului.

Festivalul - organizat de Inspectoratul Școlar Județean Galați, reprezentat de inspectoarea pentru Educație Timpurie, prof. dr. Mihaela Dobrin, Grădinița cu Program Prelungit „Motanul Încălțat”, reprezentată de directoarea prof. Mirela-Teodora Iliuță și Asociația „Doinița Covurluiului”, reprezentată de coregraful Ion Horujenco - a ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție.

În cadrul acestei manifestări au fost acordate trei trofee, pe categorii de vârstă: Nivel I Educație Timpurie - Grupa Mijlocie „Prichindeii” de la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel”, structură a Grădiniței cu Program Prelungit „Codruța”, Nivel II - Grupa mare „Fluturașii” de la Grădinița cu Program Prelungit „Arlechino” și Învățământul primar - clasa a III-a A, de la Școala Gimnazială nr. 33.

„Joc Voios de Românaș” nu este doar un simplu festival, ci o punte între trecut și viitor, o reverență în fața străbunilor și un dar de preț pentru generațiile următoare!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.