Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

LIBERTY. Statul român nu mai are bani, și nici cadrul legal, pentru plata garantată a unor noi salarii ale siderurgiștilor

LIBERTY. Statul român nu mai are bani, și nici cadrul legal, pentru plata garantată a unor noi salarii ale siderurgiștilor

O delegație Liberty, formată din membri ai conducerii combinatului gălățean, administratori concordatari și lideri ai sindicatului Siderurgistul AMG, s-a întâlnit joi, 23 iulie, cu membri ai Comitetului interministerial pentru protejarea intereselor statului la combinatul siderurgic din Galați, informează o comunicare internă. 

Întâlnirea, solicitată de delegația gălățeană, a avut loc la sediul Guvernului, iar de cealaltă parte a mesei au stat vicepremierul Oana Gheorghiu, ministrul Economiei, Irineu Darău, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, alături de specialiști din cadrul  Ministerelor Economiei și Energiei.  

„Reprezentanții noștri au prezentat eforturile făcute pentru restartarea producției, dar mai ales problemele majore prin care trecem: plecarea unor colegi valoroși pe fondul problemelor actuale, asigurarea dificilă a resurselor energetice, securizarea activelor industriale, menținerea în siguranță a instalațiilor dar și obligațiile de mediu.

Liderii de la sindicatul Siderurgistul AMG au informat despre eforturile mari făcute de angajați pentru Combinat, în condițiile în care aceștia trec prin dificultăți financiare severe și care se înrăutățesc”, se afirmă în documentul citat. 

Veștile pentru siderurgiștii neplătiți de două luni se pare că nu au fost cele pe care le-ar fi așteptat: „Oficialii Guvernului au precizat că, deși suntem companie strategică, în concordat, o extindere a mecanismului de accesare a Fondului de Garantare nu este posibilă deoarece nici cadrul legal și nici resursele existente nu permit acest lucru”, potrivit comunicării interne.

Membrii Guvernului au apreciat lansarea primelor contracte de tolling drept „o soluție tranzitorie și necesară, care poate genera venituri pentru lunile următoare, chiar dacă acestea nu pot acoperi cheltuielile esențiale”.

Ei au purtat, de asemenea, discuții detaliate cu administratorii concordatari, cu termene și obiective clare, pentru accelerarea pașilor care să conducă la găsirea unui investitor capabil pentru Combinat care să poată veni, rapid, cu capital de lucru, se mai afirmă în document.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

16 comentarii

postat de Iancu Jianul Joi, 23 Iulie 2026 21:12 5.13.174.*** Link la comentariu

Deja cica se taie tot la fervex! Clar ghestatul a dat unda verde la ciupeala... va fi vandut pe nimic ca teren parloaga sigur ptr o fabricuta krup DE, Polonia sau Ucraina!

postat de Bravo dar sunteți cu/în UE Joi, 23 Iulie 2026 22:02 174.224.215.*** Link la comentariu

În curând nu vor mai avea bani nici pt pensii .. exceptând specialii

postat de s.o.s. Vineri, 24 Iulie 2026 00:35 89.137.231.*** Link la comentariu

nu mai am bani sa platesc facturile. o sa imi inchida internetul, curantul electric, apa si gazele. mancare mai gasesc dar bani de facturi nu sunt.

postat de Hermann Vineri, 24 Iulie 2026 03:07 86.120.239.*** Link la comentariu

Bani pentru ce? Pentru nemuncă?

postat de Rumpel Ciprian Vineri, 24 Iulie 2026 03:13 86.124.202.*** Link la comentariu

Rămâi uluit cat tupeu poate avea Borșa să ceară din nou pomană de la statul român. Nu i-a mai păcălit de data asta. Concordatarii vor să amâne la infinit, pentru a-și încasa lunar salariie uriașe.

postat de Mai fomistilor, ajunge cu jecmanirea statului. Vineri, 24 Iulie 2026 04:44 37.203.37.*** Link la comentariu

Bezman Gheorghe, lider de sindicat cu indemnizatie, pensionar de 5 ani (10.000 net lunar), consilier local (venituri babane). Si angajat Liberty! Tot statul ar trebui sa-i plateasca salariul urias?

postat de IULIAN Vineri, 24 Iulie 2026 04:44 89.137.30.*** Link la comentariu

S-au dus cu jalba în băț să mai mănânce un borș de fasole cu juma de porc...ridicol.

postat de Neacsu M Vineri, 24 Iulie 2026 04:49 213.233.104.*** Link la comentariu

Unde sunt sunt sutele de milioane de euro dați deja de stat ?Unde sunt hoții? Unde este justiția? Este ireal ! Parca nici nu s a întamplat asemenea jaf.Lumânări pentru CSG și evident pentru toți hotii

postat de stent Vineri, 24 Iulie 2026 04:53 5.2.209.*** Link la comentariu

deci din contractele de tolling nu se pot acoperi nici macar cheltuielile esentiale

postat de Accelerometrul Vineri, 24 Iulie 2026 04:55 89.124.8.*** Link la comentariu

Broza o zguduie de un an si jumatate dar incaseaza multe lovele, face planuri fara a tine cont de realitatile din combinat - esuate din start si din cand in cand ACCELEREAZA PASII. Penibil!

postat de Gotty Vineri, 24 Iulie 2026 05:50 86.124.200.*** Link la comentariu

Bine că sunt bani pentru pensii speciale, senatori și deputați.Pentru plebe nu sunt bani niciodată.Un obiectiv strategic făcut praf de o mînă de ticăloși.

postat de Sarja Vineri, 24 Iulie 2026 06:16 86.124.202.*** Link la comentariu

Aceste contracte de tolling trebuiau semnate de mult. Sunt singura soluție pentru a genera venituri și a păstra locurile de muncă. Sper să nu fie prea târziu, deoarece mulți specialiști au plecat.

postat de Adrian Vineri, 24 Iulie 2026 06:52 5.13.138.*** Link la comentariu

Bine că a avut 500 milioane să-i de-a fara control

postat de Mihai Cernavodă Vineri, 24 Iulie 2026 07:06 109.166.129.*** Link la comentariu

Cum de nu mai e niciun ban pe platforma liberty dar acum s a gasit sa înceapă tolingul sa pornească o parte , dar ei nu au bani nici de curent ,au venit mascați insa unu nu a platit pentru banii aceia

postat de Razzy Vineri, 24 Iulie 2026 07:52 86.120.239.*** Link la comentariu

Auzi ia, le taie utilitatile ! Tancrad, Citadina, Arcada, Lemacons au proiecte kklau dar nu au oameni fiindca voi preferati de doi ani incoace sa spargeti seminte in Sidex ! Rusine putori fatarnice !

postat de Sa crezi ca faci tolling cu oameni neplatiti de 5 luni inseamna sa fii rupt/rupta de realitate! Cobo Vineri, 24 Iulie 2026 13:20 213.233.108.*** Link la comentariu

@sarja Sunt trei luni de neplata a salariilor. Pana incepe tollingul vor mai trece inca doua. Adauga una pana la plata clientului. Ipotetic, primii bani vor fi incasati in Noiembrie.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.