Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Române. În zona de la „Elice”, oamenii s-au strâns treptat, iar pe măsură ce se apropia ora începerii festivităților, locurile bune de pe mal au devenit tot mai greu de găsit. Familii cu copii, bunici, tineri și oameni veniți special pentru spectacolul de pe Dunăre au urmărit ceremonia militară, momentul religios și, mai ales, exercițiile navale și parada navelor.  

Ziua Marinei – aceeași sărbătoare pentru toți, dar trăită diferit de fiecare

La ora 17.00, programul oficial a început cu salutul Gărzii de Onoare de către comandantul Flotilei Fluviale și prefectul județului Galați. Ulterior, a fost intonat Imnul Național al României, moment în care întreaga atenție s-a îndreptat spre ceremonial.  

Dacă pentru familiile marinarilor această zi specială are o încărcătură aparte, deși participă anual, pentru cei care au venit pentru prima dată a fost un prilej să vadă ce înseamnă, dincolo de uniforme, viața celor care lucrează pe Dunăre.
Copiii au trăit totul cu și mai mult entuziasm, fiecare navă apărută pe fluviu fiind întâmpinată cu uimire și întrebări. 

De la ceremonialul religios la defilarea Gărzii de Onoare

După mesajul comandantului Flotilei Fluviale, a urmat ceremonialul religios. ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat serviciul religios, iar apoi a participat la lansarea ancorei de flori în apele Dunării. Florile au plutit pe fluviu în semn de recunoștință pentru cei care și-au legat viața de Dunăre și de mare.   

La ora 17.40, a început defilarea Gărzii de Onoare, unul dintre momentele solemne ale ceremoniei. Militarii au trecut prin fața oficialităților și a miilor de oameni adunați pe Faleză, în acordurile Fanfarei „Valurile Dunării”. Cei mici au urmărit cu atenție parada oamenilor în uniformă, în timp ce părinții și bunicii au ridicat telefoanele pentru a surprinde momentul.

La final, aplauzele celor prezenți au însoțit ultimele rânduri ale defilării, iar atenția tuturor s-a mutat din nou spre Dunăre.

Spectacol pe apă, emoții pe mal 

Pe apă au început exercițiile navale, unul dintre momentele care, an de an, îi adună pe gălățeni pe mal și le captează atenția. Copiii au fost, de departe, cei mai nerăbdători. Pentru ei, navele care au intrat în scenă, mișcările de pe fluviu și demonstrațiile pregătite de marinari au fost partea cea mai spectaculoasă a după-amiezii. Părinții și bunicii au profitat de moment pentru fotografii, iar pe Faleză telefoanele au fost ridicate, rând pe rând, pentru a surprinde exercițiile.  

Parada navelor, bucuria celor mici 

De la ora 18.30, navele au început să treacă prin fața gălățenilor, iar pe mal, fiecare încerca să prindă un loc cât mai bun. Oamenii își dădeau cu părerea despre nave, le recunoșteau și le comparau, în timp ce părinții le explicau celor mici ce văd. Pentru copii, fiecare apariție era prilej de uimire: priveau cu ochii mari, puneau întrebări și reacționau entuziasmați de fiecare dată când apărea o nouă navă.

În public se auzeau și păreri despre ambarcațiunile militare: care este mai mare, care pare mai rapidă sau care arată cel mai bine. Pentru copii, însă, nu conta atât de mult ce navă era în fața lor, ci faptul că o puteau vedea de aproape și că, pentru câteva minute, Dunărea devenise scena unui „spectacol” uimitor.

Pentru aproximativ jumătate de oră, Dunărea a fost scena principală a orașului. Totul s-a simțit ca unul dintre acele momente în care Galațiul își amintește cât de strâns este legat de fluviu. Pentru un oraș construit și dezvoltat în jurul Dunării, navele nu sunt doar parte dintr-un spectacol de Ziua Marinei, sunt o bucată din istoria și identitatea locului.  

Așa cum timpul a trecut imediat pe timpul paradei, așa a trecut și ultima navă prin fața gălățenilor, iar spectacolul s-a încheiat în aplauzele celor prezenți. Încet, oamenii au început să plece, în timp ce copiii încă povesteau despre tot ceea ce au văzut, iar Dunărea și-a continuat cursul după câteva ore în care s-a aflat în centrul atenției întregului oraș.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Omu Păiangăn Sâmbătă, 15 August 2026 20:25 86.124.200.*** Link la comentariu

Am ratat parada navelor militare, nu s-a respectat programul anunțat prealabil.

postat de Galatean Duminică, 16 August 2026 03:17 86.124.201.*** Link la comentariu

Mii de oameni in special oameni in varsta nu au avut unde sa se aseze , bancile deja luate, multi au stat in picioare obositi de atata drum parcurs pe faleza.Rusine. Apropo de fosta PAPADIE ce se aude

postat de Cam ce apărăm noi?Conceptul de țară ce face abstracție de cetățeni? Duminică, 16 August 2026 06:24 86.120.239.*** Link la comentariu

Am băgat frica în dușmani!Dar dacă e puțină secetă vara sau câțiva fulgi de zăpadă iarna,ne înfrângem singuri:fără curent,apă,gaze,combustibil,ne întoarcem la fântâni,căruțe,sobe,latrine

postat de Citizen Duminică, 16 August 2026 07:37 109.103.134.*** Link la comentariu

Desene animate cu câteva nave obosite și depășite de ani de zile. Nimic deosebit pentru că nu ai cu ce. Festivitatea ar trebui să se facă dimineața,iar traficul să se desfășoare normal.

postat de Silcri Duminică, 16 August 2026 13:19 5.13.178.*** Link la comentariu

Pentru ca ora e total nepotrivita am renunțat și nici in viitor nu voi mai merge la aceste festivități. Peste tot Ziua Marinei se desfășoară in prima parte a zilei. La Galati e pe invers.

postat de Cetățean Miercuri, 19 August 2026 10:50 89.137.224.*** Link la comentariu

Steaua Polara a strălucit din nou! Felicitări celor care au făcut imposibilul, posibil! Mă refer la echipaj, bineînțeles, și la cei care au asigurat cele necesare!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.