România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pentru a explica întârzierile în autorizarea unor noi capacități de producție și stocare a energiei electrice.
Într-un moment în care România se confruntă cu prețuri tot mai ridicate la energie și cu un risc crescut pentru securitatea aprovizionării, sindicaliștii consideră „inacceptabil” ca investiții în capacități noi de producție și stocare, unele dintre ele deja finalizate, să nu poată contribui la alimentarea pieței din cauza întârzierilor în procesul de autorizare.
Potrivit informațiilor BNS, „peste 50 de operatori economici așteaptă acordarea licențelor pentru producerea energiei electrice. Dacă aceste licențe ar fi fost emise la timp, în piață ar fi putut intra câteva sute de MW de capacitate de producție, contribuind la creșterea ofertei de energie și la diminuarea presiunii existente asupra pieței.
Situația este cu atât mai gravă cu cât, în paralel, peste 200 de solicitări pentru autorizații de înființare a unor noi capacități de producție și stocare așteaptă soluționarea. Aprobarea acestora ar putea crea perspectiva intrării în piață, într-o etapă ulterioară, a altor sute de MW de capacitate.
În opinia BNS, blocarea sau întârzierea nejustificată a unor investiții care pot contribui la creșterea capacității energetice a României este o situație care trebuie clarificată public și instituțional. Într-o perioadă de criză energetică, fiecare MW disponibil contează!”, se afirmă într-un comunicat transmis de organizația sindicală.
Conform BNS, probleme similare apar și în cazul dezvoltării rețelelor de distribuție a gazelor naturale finanțate din fonduri publice.
„În anumite situații, autoritățile locale și operatorii economici nu pot finaliza proiectele deoarece, în procesul de autorizare, le sunt solicitate documente suplimentare care nu sunt prevăzute de cadrul legal și de reglementările aplicabile. Această situație pune în pericol dezvoltarea economică și socială a comunităților locale și, mai grav, se pot pierde finanțările nerambursabile ca urmare a nerespectării termenelor de execuție a lucrărilor”, potrivit organizației sindicale.
În acest context, Blocul Național Sindical solicită ca șefii ANRE să prezinte în fața comisiilor parlamentare de specialitate: numărul și stadiul solicitărilor pentru licențe de producere a energiei electrice; numărul și stadiul cererilor pentru autorizații de înființare a unor noi capacități de producție și stocare; motivele întârzierilor în soluționarea acestor solicitări; capacitatea de producție și stocare care ar putea fi disponibilă dacă aceste proceduri ar fi finalizate; situația proiectelor de dezvoltare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale și eventualele blocaje administrative și de reglementare; soluții pentru deblocarea situației de față.





Oare de ce? Monopolul producției de energie îl deține statul prin sectoarele termo-hidro-nuclear și tot statul blochează alți producători privați să nu-i strice monopolul făcând concurență.
Ce nu e Blocat in tara asta ? Am zis ...o tara la mana gastilor Politice . Daca e ptr. ei si buzunarul lor , se poate . Altfel ...nu e nici o Graba .