Giratoriu nou pe Drumul de Centură, pentru accesul facil la viitorul complex comercial din Țiglina III

Consilierii județeni din Galați au aprobat amenajarea unui nou sens giratoriu pe Drumul de Centură, care va facilita accesul la viitorul centru comercial ce urmează să fie deschis în cartierul Țiglina III.
Documentul aprobat de consilieri constă într-un acord de colaborare între Județul Galați, prin Consiliul Județean Galați, și S7 GALAȚI Property SRL București cu privire la amenajarea unui acces rutier-sens giratoriu, spații carosabile, pietonale, trotuare și spații verzi, aferente soluțiilor de trafic și căilor de acces, la km 2+350 pe Drumul de Centură, aflat în domeniul public al Județului Galați.
Noul giratoriu va fi amplasat la intersecția Drumului de Centură cu strada Constantin Levaditti, care coboară din Micro 16.
Firma S7 GALAȚI Property SRL (cu sediul în București) reprezintă vehiculul de investiții al grupului imobiliar britanic M Core.
Leroy Merlin ajunge și la Galați
Așa cum „Viața liberă” a mai scris, grupul imobiliar britanic M Core construiește pe strada Levaditti ceea ce se anunță a fi primul parc de retail de mari dimensiuni din Galați: un centru comercial modern cu o suprafață construită de aproximativ 30.000 mp pe un teren de zece hectare.
Parcul va găzdui, printre altele, și un magazin Leroy Merlin, alături de alte branduri internaționale, o zonă de food court și restaurante de tip drive-thru.
Deschiderea oficială a parcului de retail din Galați este estimată pentru ultimul trimestru al acestui an.
Noul giratoriu, pe banii dezvoltatorului
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a afirmat că noul sens giratoriu de pe Drumul de Centură va fi construit pe banii firmei care dezvoltă parcul de retail din Țiglina III.
„Fiind vorba despre un complex comercial foarte mare, de pe Drumul de Centură era foarte greu să se intre cu TIR-urile cu marfă, cu mașinile. Ar fi fost tot timpul blocaje în zona respectivă, ar fi fost tot felul de accidente, și atunci cei de acolo au solicitat să construiască un sens giratoriu. Iar noi nu putem să nu susținem dezvoltarea unor agenți economici, mai ales când este vorba de o investiție privată de câteva milioane de euro. Cert este că și investiția în noul sens giratoriu va fi făcută pe banii agentului economic, nu pe cei ai Consiliului Județean”, a declarat Costel Fotea la TV Galați-Brăila.





La ce criza urmeaza si saracie peste Galati si nu numai, va veni ulpea spataru, franaru la " noul centru comercial". Astea s locatii pentru alde gura casca care n-au bani de-o chifla
Leroy Merlin Șoseaua Râmnicu Sărat nr 90 Braila Iar a luat-o Braila înainte
Pe 16 septembrie se deschide Leroy Merlin la Brăila. Galați a rămas doar cu Dedeman. Brico s- a vândut și s-a închis. Oricum, Brăila a fost cu mult înaintea Galațiului. Și cu Mall,etc.
Din 16 septembrie cel mai apropiat leroy merlin e la Brăila.
Habarniști! Pe 16 septembrie, adică peste două săptămâni se deschide la Brăila lângă Selgross...
Vedeți ca pe 16 septembrie se deschide Leroy Merlin la Brăila. Ați rămas în urma
Giratoriile trebuiau facute odata cu asa zisa modernizare a centurii de acum 6 ani.
Si o trecere de pietoni in sensul giratoriu trebe.Daaaa,foarte utila si desteapta...meserie.Trecere de pietoni in sensul giratoriu,cum e cea de langa talcioc...o nebunie.Si pe pod sa faca una,daaa....
Toti care au supervizat,verificat drumul de centura sunt incompetenți.Pentru sensul giratoriu de la talcioc,politia trebuie sa va dea câte o amenda pe zi.
Leroy poate sa nu vina, daca nu vrea sa piarda bani. Locatia e greu accesibila din oras si deja sunt doi granzi care vand aceleasi lucruri. Ar putea sa-l faca langa Penny5 in spatele cimitirului.
Fotea,ai demonstrat incaodata ca ești un incompetent fara viziune.Politica e o mizerie la noi în tara.!