Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotdeauna în calcul cât de mult se va deprecia aceasta în primii 5 ani. Ulterior, când vine momentul vânzării, mulți se confruntă cu momentul adevărului: valoarea vehiculului a scăzut mult mai mult decât se așteptau.
Un studiu realizat de carVertical, o companie de date din domeniul automobilistic, arată că mașinile se depreciază diferit, în funcție de model. Acest lucru depinde nu numai de marcă sau de prețul inițial, ci și de cererea din piață.

Opel Astra, modelul cu cea mai puternică depreciere în România

Studiul a arătat că, în România, unele mașini noi își pot pierde peste jumătate din valoare în primii 5 ani. Cea mai rapidă depreciere are loc, de obicei, în această perioadă, după care ritmul începe să încetinească.

Dintre toate modelele verificate de utilizatorii carVertical din România, Opel Astra s-a depreciat cel mai puternic, pierzând în medie 65% din valoare pe parcursul celor 5 ani.

Urmează modelele Opel Insignia (63,4%), Fiat Tipo (61,1%), Peugeot 308 (61%) și Renault Talisman (60,1%).

„Există multe vehicule care par a fi o afacere foarte avantajoasă la prima vedere. Acestea atrag cumpărătorii cu funcții numeroase, dotări generoase și un preț decent. Cu toate acestea, există un cost ascuns la care puțini șoferi se opresc să se gândească, și anume faptul că unele mașini își pierd valoarea mult mai repede decât altele. Din păcate, dacă achiziționați un model care se depreciază rapid și doriți să îl vindeți ulterior, trebuie să fiți pregătiți pentru pierderi financiare semnificative”, spune Matas Buzelis, expert în piața auto din cadrul carVertical, citat într-un comunicat remis de companie.

Mașinile de lux vin cu un cost dublu asociat

Pe majoritatea piețelor analizate de carVertical, mașinile mai scumpe și cele electrice tind să-și piardă mai repede valoarea.

„Mașinile de lux se depreciază mai repede din cauza prețului inițial ridicat. Acest lucru este influențat și de costurile ridicate de reparație și întreținere, care fac ca vehiculele din gama premium să fie mai puțin atractive pe piața second-hand. Deoarece vehiculele moderne au inclusă tehnologie de ultimă generație, multe dintre caracteristicile lor devin rapid depășite, pe măsură ce se fac avansuri științifice. Prin urmare, după câțiva ani, modelele premium nu mai reprezintă cea mai atractivă opțiune de achiziție”, explică Buzelis.

Deprecierea îi afectează în mod deosebit și pe proprietarii de vehicule electrice. Din cauza progreselor rapide înregistrate în domeniul tehnologiei bateriilor și al creșterii autonomiei, mașinile electrice de doar câțiva ani vechime pot avea o cerere mică pe piața second-hand. Asta pentru că deseori autonomia lor nu mai este suficientă conform standardelor actuale, ceea ce le limitează în principal la a fi conduse doar în oraș.

După analizarea datelor din toate țările incluse în studiul carVertical, concluzia este că modelele care se depreciază cel mai mult în Europa în primii 5 ani sunt Jaguar I-Pace (73,1%), Land Rover Range Rover (70,1%), Nissan Leaf (62,4%), Audi e-tron (60,9%) și Jaguar XF (59,9%).

O funcție de evaluare a valorii de piață

Pentru că, uneori, șoferilor le este greu să identifice eventualele riscuri financiare, carVertical a integrat în rapoartele sale o funcție de evaluare a valorii de piață.

Analizând evoluția din trecut a prețurilor vehiculelor similare și estimând valoarea viitoare a mașinii, această funcție le oferă consumatorilor o imagine clară asupra valorii pe care s-ar putea să o aibă peste câțiva ani mașina pe care vor să o cumpere în prezent. Astfel, un risc de care cumpărătorii nu sunt conștienți este transformat într-o decizie mai bine informată și mai bine calculată.

carVertical este o companie specializată în raportarea istoricului vehiculelor care își desfășoară activitatea în 37 de țări, în special în Europa, dar și în Statele Unite, Mexic și Australia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Geambașu Vineri, 11 Septembrie 2026 13:44 86.120.239.*** Link la comentariu

Cumpăr eu un Range Rover Evoque din 2021 care dupa acest studiu s-a depreciat in 5 ani cu 73%, deci trebuind să coste acum 12.000€

postat de Romulanu viseaza tot la cazane fumegatoare cu sigla... Vineri, 11 Septembrie 2026 17:34 5.13.162.*** Link la comentariu

...cumparate cu 3 lei la care spera sa-i lege o sarma si sa-l vanda cu teapa la un fraier cu 7 lei.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.