Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat Primăria Galaţi.
Valoarea proiectului se ridică la 14,5 milioane de lei, din care 7,3 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Lucrările au fost executate de Asocierea Comtiem SRL - Diagonal Studio SRL şi au vizat: termoizolarea pereților, înlocuirea tâmplăriei, înlocuirea șarpantei și a învelitorii, finisaje interioare, refacerea instalației interioare, instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei, modernizarea instalațiilor de iluminat etc.
Graţie unui alt proiect, în valoare de circa 2,8 milioane de lei, derulat de Compania Națională de Investiții, elevii vor avea și un teren de sport multifuncțional, care va dispune de vestiare și de grup sanitar.
„În total, în ultimii ani, s-au derulat în municipiul Galați lucrări de investiții în 64 de unități de învățământ (construcții noi, reabilitare, eficientizare energetică, anvelopare, modernizare), în valoare totală de 625 de milioane lei (120 milioane de euro). Totodată, toate școlile și liceele din oraș au fost dotate cu mobilier nou, echipamente IT de ultimă generație și echipamente didactice în valoare totală de 80 de milioane de lei (16 milioane de euro), fonduri europene prin PNRR”, transmite administraţia locală.





In timpul liber elevii pot avea acces la terenurile de sport? Sau le închiriază dom' director cu ora si banii si-i trage el?
Am ajuns niste "ÎNTREȚINUȚI" ai lui Ursula von der Leyen. Bugetul țarii nu mai are bani nici măcar pentru sănătate și învățământ care mai primește un ban din buget. Mai totul se face prin PNRR.
...iar banii sunt reDirectionati catre firmele de Partid . Lucrari/modernizari care rezista1-2 ani ...si iarrrr jumulesc cladirile , ca de , Gasca tre' sa Traiasca .
Lucrările s-au făcut după regula: trei pași în față, doi înapoi. Să se cheltuie banii. Terenul de sport e multifuncțional dar orele de educație fizică se fac pe maidanul din spatele porții din nord.