Părintele Dumitru Stăniloae - „Teologul Iubirii”. Candelă pe Cerul Ortodoxiei

În duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a liturghisit la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, unde - ca de obicei – au ajuns credincioşi din municipiu, studenți din toate colțurile țării și ale lumii, care au pășit într-un nou an de studiu.  Pe tot parcursul slujbei, credincioşii prezenţi s-au închinat  şi la icoana Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, a cărui proclamare locală a canonizării a avut loc la data de 4 octombrie 2025, la Mănăstirea Cernica.

La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la Sfânta Liturghie au fost împărățiți cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din amintita duminică, unde Luca Evanghelistul și Sfântul ne spune că cea mai înaltă poruncă a Mântuitorului este iubirea de vrăjmași și rugăciunea pentru iertarea și împăcarea lor cu Dumnezeu și cu semenii.

Fiind ziua când era pomenit Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie), Înaltpreasfințitul Părinte ne-a vorbit despre Noul Sfânt Român „ca pildă desăvârșită de iubire și iertare a vrăjmașilor, model de smerenie, înțelepciune și blândețe pentru credincioși, mijlocitor prin rugăciune la Dumnezeu”.

Părintele Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost canonizat în anul 2025, când a fost Anul omagial al Centenarului Patriahiei Române și Anul comemorării Mărturisitorilor Români, alături de alți cinsprezece Sfinți Români.

„Porunca cea mai mare a Mântuitorului, cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur, este nu iertarea vrăjmașilor, ci iubirea vrăjmașilor și rugăciunea pentru ca Domnul să-i împrietenească cu El și cu noi. În Biserică, nu există - astăzi, la această sfântă poruncă a Domnului - o altă pildă mai concretă pentru noi toți, decât un slujitor al lui Iisus Hristos care a mers până la capăt, prin iertare, la iubire. Și astăzi, întreaga creștinătate ortodoxă, mai ales, cea românească, se roagă lui Dumnezeu prin Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae să ne împărtășească și pe noi de putința iubirii, în fapt, față de semenii noștri”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

Mare Mărturisitor în închisorile ateiste

S-a născut în 16 noiembrie 1903, la Vlădeni, județul Brașov, părinții săi numindu-se Ieremia și Raveca. Mama sa era nepoată de preot și și-a dorit - mai mult ca orice - ca fiul ei să urmeze exemplul străbunicului matern. Dumitru a urmat Școala primară în satul natal, apoi, în contextul Primului Război Mondial, în februarie 1917, s-a înscris la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. Cu multe greutăți, tânărul și-a continut studiile la Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind susținut de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Tot cu sprijinul acestui Ierarh, tânărul teolog Dumitru Stăniloae a mers la Atena, pentru continuarea și desăvârșirea pregătirii sale și pentru a învăța limba greacă. În 1929, a făcut cercetări la Berlin și Paris, privind viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama, urmate de alte două luni, la Belgrad, pași importanți, care vor contribui la formarea „Celui mai mare Teolog al secolului XX”, cum l-au văzut și definit teologii din Occident și din Răsărit, pe părintele Dumitru Stăniloae.
Revenit din Grecia, în 1929, părintele a predat ca profesor la Academia Teologică Andreiană din Sibiu. Un an mai târziu, s-a căsătorit cu Maria Mihu, devenind părinții a trei copii. Primii doi copii au plecat la Domnul din fragedă copilărie, singurul urmaș fiind profesoara de mai târziu, Lidia Stăniloae, care ne-a fost interlocutoare, în anul 2013, când a venit la Galați la comemorarea a 20 de ani, de la adormirea în Domnul a Părintelui mărturisitor Dumitru Stăniloae (1903-1993).
Tânărul teolog a fost hirotonit diacon în 1931 și a primit harul preoției un an mai târziu. Între 1936-1946, părintele Dumitru Stăniloae a coordonat activitatea Academiei Teologice din Sibiu, simultan,  ocupându-se de traducerea Filocaliei. În primii ani a fost sprijinit de ucenicii săi - Arsenia Boca, astăzi Sfânt, și profesorul Serafim Popescu. Aici, la Sibiu, din 1 ianuarie 1934, a condus ca redactor șef publicația „Telegraful Român”, până în 1949.
Anul 1947, după înlocuirea regalității cu regimului politic ateist din România, părintele Dumitru Stăniloae este îndepărtat din Academia Andreiană, fiind transferat la Facultatea de Teologie din București, la catedra de Ascetică și Mistică, iar mai târziu, la catedra de Teologie Dogmatică.
Strămutat în București, părintele Dumitru Stăniloae a primit un acoperiș la casa parohială a Bisericii Sfântul Gheorghe-Vechi. În inima Capitalei, a avut bucuria să participe la întrunirile din cadrul grupului „Rugul Aprins”, care se țineau la Mănăstirea Antim. Acest mare „Cuvântător de Dumnezeu” avea misiunea de a citi din traducerile la care lucra, vorbindu-le confraților săi de Cruce, îndeosebi, despre rugăciunea inimii în concepția Sfântului Grigorie Palama.  
Cum membrii Rugului Aprins deveniseră „personae non-gratae” („persona non-grata”, singular) pentru noul regim comunist, firește, nici părintele Dumitru Stăniloae nu a scăpat din ghearele persecutorilor. În 4 septembrie 1958, a fost arestat.    

A cunoscut „tratamentul” nedrept și discriminatoriu al torționarilor de la Jilava și din Aiud, unde s-a rugat, a încurajat și a ridicat din morți mulți confrați, aflați în suferință. A fost pus în libertate după cinci ani, în 15 ianuarie 1963. Despre această perioadă,  „Teologul Iubirii”  va mărturisi peste ani că „temnița a fost o școlă  a rugăciunii”.  

Revenit în București, a primit o mână întinsă din partea vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian Marina, unul dintre cei mai încercați Patriarhi ai Bisericii noastre Ortodoxe, care prin decretul 410/1959, s-a trezit cu câteva mii de preoți încarcerați, prigoniți, mulți sfârșind în închisorile ateiste de la Aiud, Jilava, Gherla, Insula Mare a Brăilei, Canal Dunăre-Marea Neagră și altele. Bisericile doborâte sau transformate în anexe le unor cap-uri, ias-uri...

În acest context sumbru, Părintele Stăniloae a avut șansa de a primi, mai întâi, un post în administrația  Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru ca în 1965, să revină ca profesor la Facultatea de Teologie, cu misiunea de a îndruma studenții la master și doctorat.

Lucrarea părintelui Dumitru Stăniloae este una nu doar vastă, cât mai ales de o consistență și profunzime teologică aparte. Este autorul celor mai importante lucrări teologice, dacă menționăm diortosirea Filocaliei (12 volume),  a Teologiei Dogmatice, în trei volume, lucrare prin care a îndepărtat limbajul de lemn, scolastic din Învățământul Teologic Românesc, și nu doar atât.

I-a tradus  ca nimeni altul pe Sfântul Grigorie Palama (1296- 14 noiembrie 1359), pe Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-13 august 662), Sfântul Atanasie cel Mare (295-2 mai 363), alcătuind cele mai frumoase și luminoase pagini de spiritualitate ortodoxă, folosind surse creștine autentice, scrise, îndeosebi, greaca veche...

Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul în 4 octombrie 1993, fiind așezat, în cimitirul Mănăstirii Cernica, alături de soția sa... Aici, Sfintele sale Moaște ne așteaptă la închinare.

În anul 2025, Sfântul nostru Sinod l-a fost canonizat ca mărturisitor al Bisericii Ortodoxe Române.   

„Iată cum ni-l înfățișează Sfânta Biserică astăzi pe Sfântul Dumitru Stăniloae: Cu ce cântări de laudă vom încununa pe Sfântul Dumitru, pe cinstita carte a smereniei și a înțelepciunii, pahar preaplin, pe chipul blândeții, pe înfrumusețarea ortodocșilor, pe stâlpul și întărirea binecredincioșilor, că acesta în ceruri, cu cununa slavei nestricate, este încununat de Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se roagă pentru sufletele noastre, ca și noi să-L iubim pe Dumnezeu și pe tot omul la fel ca Sfântul Dumitru”, a spus Părintele Arhiepiscop.

Ziua de duminică s-a încheiat prin citirea de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian a Acatistului Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
...

Ortodoxia Românească - „fundament al Națiunii Române”

Ca redactor la „Telegraful Român”, părintele Dumitru Stăniloae a publicat (între altele) volumul „Națiune și Creștinism”. Un loc special îl ocupă în publicistica sa interbelică (de mare actualitate și astăzi) aspectele legate de Ortodoxia Românească - „fundament al națiunii române”.  În concepția părintelui Stăniloae, Biserica Ortodoxă și-a pus amprenta asupra existenței și mersului în istorie a Națiunii și a Limbii Române...

„Națiunea - fapt natural - devine prin creștinism o autentică existență spirituală. Lumea este alcătuită din națiuni, entități naturale, însă ele au o dimensiune supranaturală, pentru că sunt creații ale lui Dumnezeu și sunt restaurate ca entități spirituale de către Iisus Hristos”, consideră părintele Stăniloae.

Ca multe alte popoare din Răsăritul și Sud-Estul Europei, marea majoritate a poporului român aparține Bisericii Ortodoxe. Biserica Dreptmăritoare „s-a adaptat ființei etnice a fiecărui popor, în așa măsură, încât a devenit pentru fiecare o Biserică Națională”, așa cum este Biserica Ortodoxă Română (în eseul - Biserica Românească).

Organizată după principiul autocefaliei, Biserica Românească „a mers întotdeauna cu neamul, și-a însușit aspirațiile lui, a sintetizat misiunea ei sfântă cu grija pentru apărarea și întărirea neamului și peste tot, între învățăturile ei relevante și manifestările sufletului etnic s-a creat o sinteză, care a făcut fiecărui neam Biserica familiară”...  

Aflată la răscruce de vânturi și de interese ale marilor puteri, adeseori meschine, înconjurată de națiuni slave, Națiunea Română a rămas „o mare de latinitate”, iar „prin latinitatea ei și Ortodoxia sa” s-a constituit drept  „o punte între Apus și Răsărit”.

Ce trebuie să reținem este că întreaga operă a părintelui Mărturisitor Dumitru Stăniloae - „înțelept tâlcuitor al Filocaliei”, „Luceafăr” ce ne arată Soarele în Trei Străluciri - rămâne de mare actualitate peste timp. Dacă măcar din când în când am citi câte o pagină din opela sa monumentală, am fi mai buni, am fi precum albinele, care culeg - din floare în floare - doar nectarul. „Drum ai făcut, Părinte, să culegi ca albina din cunoștința Sfinților Părinți, necruțându-te și ostenind ca în inima ta să aduni nu miere, ci miruri din lucrarea lor, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!”, reținem din Condacul 3, Acatistul Sfântului Dumitru Stăniloae.