Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a redeschis circulația feroviară între stațiile Galați și Târgu Bujor. Lucrările continuă pe tronsonul spre Bârlad

S-a redeschis circulația feroviară între stațiile Galați și Târgu Bujor. Lucrările continuă pe tronsonul spre Bârlad

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați informează că, începând de miercuri, 14 octombrie 2026, ora 15.00, se redeschide circulația feroviară pe linia CF 703, pe relația Galați–Târgu Bujor, în urma finalizării lucrărilor de refacere a infrastructurii afectate de inundațiile produse în perioada 14–15 septembrie 2024. Totodată, continuă lucrările de refacere pe tronsonul Târgu Bujor – Bârlad.


Așa cum „Viața liberă” a scris în repetate rânduri, fenomenele meteo extreme provocate, acum doi ani, de furtuna Boris au afectat grav infrastructura feroviară de pe linia CF 703 Galați - Târgu Bujor – Berești – Bârlad. Circulația trenurilor a fost întreruptă, fiind necesare lucrări complexe de refacere și consolidare a terasamentului și a suprastructurii căii ferate.
În urma inundațiilor din septembrie 2024, au fost afectați aproximativ 11 km de linie ferată, în 36 de zone, fiind necesare intervenții pentru restabilirea condițiilor de siguranță a circulației.
Conform SRCF Galați, valoarea investiției pentru redeschiderea circulației pe linia CF 703, Galați–Bârlad a fost de 56 milioane de lei, inclusiv TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.
SRCF Galați afirmă că principalele lucrări executate au vizat:
- decolmatarea zonelor afectate și îndepărtarea materialelor depuse de viituri;
- refacerea și consolidarea terasamentului căii ferate;
- reconstruirea rambleului feroviar și pregătirea terenului de fundare;
- realizarea umpluturilor cu materiale necoezive și așternerea geotextilului de separație;
- refacerea substratului căii și completarea cu piatră spartă nouă;
- demontarea și remontarea suprastructurii căii ferate;
- înlocuirea șinelor rupte și a traverselor deteriorate;
- executarea lucrărilor tehnologice de buraj, profilare și stabilizare a căii;
- refacerea trecerilor la nivel cu calea ferată și a zonelor adiacente afectate;
- readucerea terenurilor la forma inițială.
Pe durata lucrărilor, circulația feroviară a fost posibilă numai pe porțiunea Galați–Chiraftei, continuarea deplasării către localitățile Târgu Bujor – Berești - Bârlad fiind asigurată cu mijloace de transport rutier.
SRCF Galați mai anunță că lucrările de refacere a infrastructurii feroviare continuă pe tronsonul Târgu Bujor – Bârlad, în vederea restabilirii circulației pe întreaga linie CF 703.

UPDATE. Temporar, viteze de maximum 30 km/h pe tronsonul redeschis

Constantin Oprea, directorul general al Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă (TFIN), a declarat pentru „Viața liberă” că circulația efectivă a trenurilor operate de Transferoviar Călători (TFC) între Galați și Târgu Bujor începe efectiv joi, 15 octombrie, după ce miercuri au avut loc recepția lucrărilor și redeschiderea oficială a tronsonului.

Conform directorului general al TFIN, pe tronsonul redeschis Galați – Tg. Bujor se va circula, deocamdată cu restricții de viteză, de maximum 30 km/h: „Trebuie să se mai facă un buraj, după care se va putea circula cu viteza prevăzută inițial, de 70 km/h”.

Constantin Oprea ne-a mai spus că, în cel mult două săptămâni, trenurile TFC vor putea circula pe toată distanța Galați - Bârlad: „Urmează ca în una-două săptămâni să se redeschidă și celălalt tronson, între Târgu Bujor și Bârlad, după ce constructorul Arcada Company va solicita recepția lucrărilor”.

Pe calea ferată Galați-Bârlad, închiriată de compania CFR SA către gestionarul privat TFIN, circulă doar trenurile de navetiști ale Transferoviar Călători.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de rocky Miercuri, 14 Octombrie 2026 12:58 5.13.179.*** Link la comentariu

Greu, greu... daca traia nea Nicu era gata intr-o luna pana la Birlad, nu in 2 ani. Dar in zona asta de tara interesele sunt altele, nu transportul feroviar, ci cel maxi-taxi.

postat de Vox Miercuri, 14 Octombrie 2026 16:45 77.111.247.*** Link la comentariu

Aproape ca nu mai e nimic de comentat. Clădirile gărilor de pe aceasta rută sunt niște ruine! Să sperăm că lucrările au fost efectuate corespunzător și apele se vor scurge în caz de viitură.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.