Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Adio, WC în fundul curții! Galațiul intră în topul național la canalizare

Adio, WC în fundul curții! Galațiul intră în topul național la canalizare

Satele din județul Galați recuperează rapid terenul pierdut la capitolul civilizație. Galațiul ocupă locul 4 în țară la viteza de extindere a rețelei de canalizare la sat, dar este pe primul loc din România la numărul efectiv de kilometri noi săpați și conectați într-un singur an.  
Potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de platforma Neakaisa.ro, rețeaua de canalizare din satele gălățene a crescut cu peste 38% într-un singur an.  
Concret, lungimea conductelor de scurgere din mediul rural a ajuns de la 674 de kilometri la peste 932 de kilometri. Cei aproape 258 de kilometri noi de rețea adăugați reprezintă cea mai mare extindere din toată țara.        

Campioni la kilometri noi, departe de județele vecine

În clasamentul național al creșterii procentuale, Galațiul este pe locul 4, fiind depășit doar de Botoșani, Buzău și Dolj. Însă, spre deosebire de alte județe care au pornit de la rețele foarte mici, Galațiul a adăugat cei mai mulți kilometri pe o rețea deja mare. În prezent, județul nostru are a șasea cea mai lungă rețea de canalizare rurală din România.  
Prin comparație, niciun județ vecin nu ține pasul cu Galațiul:  

  • Vrancea: creștere de 9,9%;  
  • Vaslui: creștere de 3,7%;  
  • Tulcea: creștere de 3,0%;  
  • Brăila: creștere de doar 0,7%.   

Cea mai mare schimbare s-a produs în comuna Matca, unde s-au construit aproape 92 de kilometri de canalizare nouă, adică peste o treime din tot ce s-a lucrat în județ. Extinderi importante au fost și la Smârdan (peste 51 km noi) și Frumușița (peste 20 km noi).     

Marea schimbare din gospodării: 3 din 4 case de la țară au baie în interior

Extinderea rețelelor de pe stradă schimbă radical viața de zi cu zi a oamenilor. Toaleta din fundul curții începe să devină o amintire, iar diferențele dintre viața la sat și cea de la oraș se micșorează de la an la an:    

  • Baie în casă: Peste 75% dintre gospodăriile de la sat au acum cadă sau duș în casă. În anul 2007, când România intra în Uniunea Europeană, doar 20% din casele de la țară aveau o baie interioră.  
  • Toaletă în interior: A ajuns tot la 75% în mediul rural, față de doar 16% în anul 2007.  
  • Casele noi: Aproape toate casele noi ridicate la țară sunt construite din start cu baie și toaletă în interior.        

Apă este la robinet, dar scurgerea mai are de așteptat

Deși s-au făcut pași mari, mai este mult de lucru. În județul Galați există 59 de comune care au apă curentă, dar numai 33 dintre ele au și rețea de canalizare.  
Asta înseamnă că în 26 de comune din județ, oamenii au apă la robinet, dar nu au încă unde să o evacueze printr-o rețea publică.
În plus, cifrele oficiale arată doar cât de lungă este rețeaua de pe străzi, nu și câte case s-au racordat efectiv la ea. La nivelul întregii țări, România rămâne pe ultimele locuri din Europa la numărul de oameni conectați la canalizare, însă investițiile din ultimii ani arată că direcția este, în sfârșit, cea bună.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.