Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mireasă pentru Tavi Clonda

* Voluptate. Ştiu că nu-i frumos din partea mea şi jur, mă mustră cugetul, dar tot o spun: ce demon vestimentar a convins-o pe Gabriela Cristea să poarte rochia de mireasă cu „ameţitorul decolteu”, după cum l-au descris ştirile tabloide?! Cred că acelaşi care a îmbrăcat-o în ziua nunţii şi pe Sânziana Buruiană, altfel nu-mi explic.
Şi uite-aşa au dat în clocot comentariile pe reţelele de socializare, pe motiv că rochia Găbiţei nu prea mai poate face faţă sânilor voluptoşi şi, depăşită cu totul de situaţie era pe cale să se predea. „Pe bune, frate? În halul ăla cu sânii pe afară? Mai intri şi în biserică”, au perorat (h)analistele de modă pe seama alegerii făcute de vedeta tv.
Ei bine, am aflat tot de la tv că vedeta a îmbrăcat şi o a doua rochie de mireasă, fără decolteu, de această dată, dar transparentă şi suficient de decupată pentru a asigura vizibilitatea nuntaşilor la lenjeria intimă a miresei. O mireasă pentru Tavi Clonda. Iar la dansul mirilor Gabriela Cristea a fost desculţă! Iar după miezul nopţii mirele şi mireasa s-au schimbat în haine comode de casă! Înţelept din partea lor! Casă de piatră să aibă, că bârfitori se găsesc!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.