”Fix oamenii care au cel mai puţin te ajută cel mai mult”
* Asia Express. „De când mi-am exprimat dorinţa de a veni la Asia Express, pentru că am vrut să stau pe banii altora, sunt foarte, foarte competitiv. Am avut de ales între fratele meu sau prietenul cel mai bun. Şi am gândit-o aşa: are 11 ani peste mine, a fost plecat prin străinătate, a filmat prin safari, pe sub apă, pe cai”, a mărturisit gălăţeanul Florin Ristei, despre fratele lui, Dan. Asia Express - Drumul Comorilor tocmai a început la Antena 1 cu patru zile consecutive de show. Cam mult, după părerea mea, dar, sincer, n-ai cum să nu devii dependent după câteva minute de vizionare. Şi dacă prima zi de cursă nebunească bazată pe „Ia-mă nene!” prin Filipine a fost o provocare, a urmat o probă şi mai şi: găsirea primei cazări gratuite: un loc în care să doarmă şi o masă caldă, bazându-se doar pe bunăvoinţa localnicilor, care erau nevoiţi să se lase şi filmaţi. „Fix oamenii care au cel mai puţin te ajută cel mai mult”, avea să mărturisească Florin Ristei, care a ţinut să-i mulţumească doamnei casei aşa cum ştia mai bine: cântându-i! Emoţia a fost mare! Cât despre locul de dormit, după ce-au dat gândacii la o parte, a fost ca în sânul mamei naturi! De afară se auzeau greierii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.