Crai gelos şi agresiv la 74 de primăveri
* „Divorțează Ioana și Ilie Năstase?”. Aceasta a fost întrebarea la care Cătălin Măruţă a încercat să găsească răspuns luni după-amiază, la Pro Tv, când a sunat-o în direct pe soţia celebrului tenisman. Voia să clarifice nebunia despre care toată presa a vuit: Năstase a bătut-o, iar femeia a chemat poliţia. Presa a speculat că scandalul ar fi pornit din cauza mesajelor pe care Ioana Năstase le-a primit de la un fost iubit, Nick Rădoi, însă noua doamnă Năstase a negat. A dat de înţeles că Năstase ar fi fost agitat din cauza declaraţiilor pe care le-a făcut Andreea Tonciu „La Măruţă”, şi anume că tenismanul ar fi curtat-o. „L-a enervat cum de o astfel de femeie poate să vorbească aşa ceva… Nu-mi permit să vorbesc, pentru mine orice femeie are ceva frumos. Pe mine nu mă interesează trecutul lui Ilie, îi respect fostele lui soții, nu am avut niciodată conflict cu ele! M-am speriat aşa un pic mai tare de data asta, ce să zic! Nu mi-aş fi dorit să se afle în presă. Ilie ar trebui să-şi lămurească nişte probleme din trecut, să şi le rezolve şi atâta tot”, a spus Ioana Năstase, încercând să păstreze discreţia asupra a ceea ce s-a întâmplat. Deocamdată, ea se află la Constanţa, Năstase la Bucureşti, iar tenismanul a sunat-o să-i spună ce frumos ninge în Capitală. Sigur, o discuţie despre vreme este o adevărată pipa păcii după un scandal în familie...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.