Cum să-ţi transformi viaţa în reality-show
* Industrie Tv. Hobby-ul preferat al românului - spionatul vecinilor pe vizor, pe geamul ferestrei sau peste gard - iată, se transformă în industrie tv. O industrie din care au de câştigat cei care îşi deschid larg uşile şi îşi pun intimitatea de om pe tavă. În fond, de ce să mai dai interviuri despre familie şi existenţă personală, mai pasionantă decât aia profesională, când cu o echipă de cameramani după tine poate să vadă omul la televizor cum urli la copii, te cerţi cu soţul sau cum arăţi dimineaţa după o noapte grea. Totul pe viu şi cât mai natural. Sincer, mi-e şi frică să mai deschid pe seară televizorul, nu cumva să ajung pe Antena Stars şi să năvălească peste mine istericalele doamnei Pastramă sau mofturile fiicei ei. Pentru că nu era de-ajuns, aflu că din 20 ianuarie mai începe un reality-show, care îi are în prim-plan pe Gabriela Cristea, soţul său, Tavi Clonda, şi pe cele două fetiţe ale lor, Bella Victoria Margot şi Thea Iris Selena. Cu operatorii după ea o să umble şi Oana Roman, mai nou protagonistă într-un alt reality-show „Mămici de pitici cu lipici”. Mai ţineţi minte cine a deschis „Cutia Pandorei” şi şi-a transformat viaţa în show tv? Fosta familie Columbeanu. Pe urmă, Silviu Prigoană şi Bahmu, Laura Andreşan, Vali Vijelie, Clejanii, Prodanca şi Reghe şi, mai în zilele noastre, Jador, Brighitte şi Pastramă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.