Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cătuşe pentru ghiocei şi copii la pământ

* Răvăşitor. Trântit la pământ ca o păpuşă stricată, aşa mi s-a părut imaginea terifiantă în care un ditai bărbatul azvârlea pe jos un băieţel, într-un parc, sub ochii adulţilor care priveau ca la un spectacol de circ. Iar un brav poliţist depunea toate eforturile fizice să pună cătuşe unei domnişorici… care nu era vreo Xena Prinţesa Războinică. Sunt cele două filmuleţe de care am avut parte la ceas de seară, la România Tv. "Imagini cu un puternic impact emoţional", după cum avertiza Andreea Creţulescu, dar pe care le-am revăzut în toată duritatea lor pe reţelele de socializare. Dar ceea ce m-a şocat cel mai tare nu a fost gestul aş zice criminal al individului care "proiectează" - parcă aşa se cheamă în termeni "de luptă" trântirea la sol a "adversarului", ci lipsa de reacţie a maturilor din jur. De cealaltă parte, strădania agentului de poliţie de a-i pune cătuşe tinerei. N-am să comentez periculozitatea faptei săvârşite de femeia care urla ca din gură de şarpe, corectitudinea procedurii ori a protocolului impus în situaţia în care o persoană refuză să facă ceea ce-i zice "omul legii", ci strădaniile poliţistului. Mă întreb cum s-ar fi descurcat dacă în locul ei era cogeamite bărbatul, antrenat zilnic la sală, vreun Moroşanu de cartier. Şi mi se face frică. Al naibii de frică!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.