Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaxia lui Florin Călinescu

* Spectacol. Nu poate fi decât un privilegiu să poţi privi performanţa unei tinere acrobate căreia, la festivalul de la Monte Carlo, Prințesa Sephanie i-a decernat „Clownul de argint” la categoria tinere talente, un echivalent al Oscarurilor pentru lumea circului. Viktoria Dziuba, studentă la Academia de Circ din Kiev, a venit la „Românii a talent” cu un uluitor număr de acrobație şi contorsionism, de graţie şi forţă. Părea că, pe parcursul evoluţiei sale, atracţia gravitaţională a fost suspendată pentru a lăsa loc perfecţiunii. „În copilărie, visam să fiu astronom, pentru că am crezut că e de-ajuns să te uiţi la cer şi la stele. Aveam vreo 14-15 ani şi cred că te-am văzut atunci. Şi am zis: uite o galaxie la care n-am să ajung niciodată. Şi uite că după 50 de ani a venit galaxia la mine şi am aflat că o cheamă şi Viktoria”, a mărturisit Florin Călinescu.
Mărturisesc, îmi place mai degrabă când iese la iveală „poetul” decât „fiara” din el. Deşi „animalul” spune lucrurilor pe nume. Ca atunci când a taxat-o pe Andra pentru „Nu”-ul dat unui tânăr concurent care a cântat la vioara electrică: „Ai exagerat, nu suntem la audiții pentru filarmonica din Berlin. E un copil! Îți spun ce i-am zis și lui Petre (Mihai Petre - n.r.), hai să nu mai fim așa de elitiști. Când te-ai făcut așa?”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.