Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La trei stele, cu ploşniţele-n pat

* Absurd. Ştiu că litoralul românesc pare să fie epicentrul nenorocirilor în turismul estival, dar iată că nici Timişoara nu se lasă mai prejos. Ştirea pe care am văzut-o deunăzi la "Observatorul" Antenei 1 mi-a dat fiori de groază. Concret, protagonista ştirii, trimisă în delegaţie de către angajator, s-a cazat la un hotel de trei stele din centrul Timişoarei. Femeia spera să poată dormi bine, pentru că o aştepta o zi plină. "Undeva pe la două dimineaţa, cam aşa, am simţit că mişcă ceva. M-am tot sucit, m-am tot învârtit şi pe la trei fără un sfert am aprins lumina şi erau atât pe cearşaful de pat cât şi pe cel de învelit pete de sânge de la nu ştiu ce naiba lighioană", povestea. Ce să fie, ploşniţe! E drept, la sosirea în cameră, observase că pe saltea era împrăştiat un praf alb, ca o făină foarte fină, dar i s-a spus că e "bio" şi să nu-şi facă griji. Şi-a petrecut noaptea în picioare, pentru că recepţia era închisă, iar dimineaţă reprezentanţii hotelului i-au sugerat să anuleze factura şi să primească banii înapoi. Numai că Protecţia Consumatorului i-a spus să nu accepte, pentru că factura e o probă la reclamaţie. Răspunsul oficial avea să o lase fără cuvinte: reclamaţia ei este nesoluţionabilă, pentru că factura este făcută pe firmă şi nu pe persoană fizică. Cu alte cuvinte, ploşniţele nu atacă persoane juridice…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.