Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cabral şi Adela, într-un experiment Pro Tv

* Extrem. "Lasă cucu-n pace! Lasă cucu-n pace!", s-a apucat să scandeze un gând, entuziasmat că, după şapte ani, Pro Tv filmează din nou "Sunt celebru, scoate-mă de aici". "Cucul" avea legătură cu finala competiţiei precedente, câştigată de Cătălin Moroşanu, care inventase strigătura în timp ce se străduia să reziste, închis în coşciug şi îngropat, în timp ce-l mişunau, muşcau şi gustau şoareci. O rozătoare atacase… unde-i greu voinicului, iar Moro' încerca să înduplece lighioana să renunţe. Dacă sezonul precedent a fost prezentat de Cabral şi Mihai Bobonete, acum gazde vor fi Cabral şi Adela Popescu, pe care Pro Tv îi promovează. Întrebată ce-i va fi cel mai greu să privească, mai ales că e o fire empatică, Adela a răspuns fără să stea pe gânduri: "Să văd un concurent închis şi fără posibilitatea de a ieşi din ceva foarte îngust - o cutie, un butoi. Sezonul acesta va fi pur şi simplu o demenţă". La rândul său, Cabral mărturisea că orice are mai mult de patru picioare, orice sâsâie, hârâie ori scoate ţipete când se deplasează e de evitat. Că lui îi plac găinile, vaca, oaia, mai ales porcul, pe care, nu-i aşa, cum să nu-l iubeşti?! Până la coadă, emisiunea este un experiment, vedetele ar trebui să ştie în ce se bagă şi cine nu mai poate ştie ce are de făcut: să strige "Sunt celebru, scoate-mă de aici". Regula nu li se aplică şi prezentatorilor…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.