Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pe cine intimidează Liviu Dragnea

* Bârfe. "Apropo, mi-a spus cineva că atunci când vine domnul Liviu Dragnea în emisiune mă intimidez. De-abia aștept să spună cât de tare mă intimidam când lucram împreună!", am auzit-o pe Anca Alexandrescu mărturisind în „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, unde îl invitase pe fostul lider suprem al PSD. Scena s-a petrecut duminică, iar luni, probabil că doar pe canalele dedicate desenelor animate nu s-a speculat despre noua „presupusă relație amoroasă” a lui Liviu Dragnea. Tânăra pe care s-au pus tunurile presei mondene are 25 de ani și a fost, timp de jumătate de an, secretar general al Alianței pentru Patrie în Sectorul 1. „Informația că cei doi ar forma un cuplu a apărut pe romaniatv.net, însă la o privire pe contul de socializare al tinerei, ne putem da seama că lucrurile ar părea serioase”, s-au „acoperit” jurnaliștii. Spre seară, când presa tabloidă mai avea un pic și le anunța nunta, o postare a lui Liviu Dragnea le-a tuflit subiectul: „Au apărut în ultimele zile diverse articole despre o presupusă relație amoroasă a mea. S-au vehiculat diferite nume ale unor domnișoare. Cei care au scris nu s-au hotărât care dintre ele ar fi. Înțeleg apetitul pentru senzaționalul neverificat al unora din presă. Însă, dacă au o problemă cu mine, și este evident că au, să nu mai scrie minciuni despre alte persoane cărora le strică imaginea degeaba”... Vai, se poate?!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.