Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ciroză pentru „TĂTUŢU”’ George Mihăiţă

* Serial. Ştiu că nu sună încurajator „Ciroză”, dar nu vă grăbiţi să o luaţi în tragic! În cazul de faţă, Ciroză va fi unul dintre personajele-cheie pe care le vom descoperi din toamnă, în serialul „TĂTUŢU’”, după cum promite Pro Tv. „Ciroză” va fi jucat de un actor care - de ce să nu recunosc! - mie mi-a lipsit de pe micul ecran: Augustin Viziru. «TĂTUȚU’» reprezintă pentru mine o revenire. Îmi era dor să mă întorc pe platourile de filmare și mă bucur din suflet că sunt din nou la muncă. Chiar dacă eu aș putea să joc și doctori, și altceva, lumea preferă ca eu să fiu ăla rău. Așa că, așa cum v-am obișnuit, eu voi fi ăla rău în «TĂTUȚU’». Aștept cu nerăbdare să vedem ce ne rezervă viitorul”, spune Augustin Viziru, în comunicatul prin care Pro Tv promovează noul personaj.
Reamintesc, „Clanul”, serialul care, timp de doi ani, în cele patru sezoane, a reuşit să devină fenomen, dă naştere unei noi producţii tv: „TĂTUŢU’”. Evident, tot cu George Mihăiţă în rolul principal. Este povestea care a dat naştere poveştii. Şi asta pentru că acţiunea are loc cu 20 de ani înaintea acţiunii din „Clanul”. „În urmă cu aproximativ 20 de ani, viața lui Bebe Udrea (George Mihăiţă) era printre mafioți. Cunoscut drept "Măcelaru", Bebe a avut un scop clar: să ajungă în vârful propriului clan! Cum a construit totul, care este povestea din spatele unora dintre cele mai îndrăgite personaje și care a fost parcursul lor încă de la început, vom vedea, în curând, într-un nou serial: ”TĂTUȚU`”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.