Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Răsărit de soare cu Madrigal

* Concert. „Ce farmec mai are o mare fără un soare care să-i răsară din valuri?!”, m-am întrebat cu ceva ani în urmă, îngrozind geografia şi orientarea în spaţiu. Ştiu, tocmai am făcut morişcă din biata roza-vânturilor. Dar când lumina dumnezeiască a răsăritului e întâmpinată de voci minunate, cântând de armonii tulburătoare, în stare să oprească şi Soarele în loc… ori să-l întoarcă din drum, ca să le asculte?! Atunci peste 3.000 de oameni vin înainte de mijirea zorilor pe Plaja Zoom Beach din Constanţa, ca să se bucure de spectacolul extraordinar: „Madrigal”, la răsărit! Un eveniment eminamente cultural a adunat mii de oameni de toate vârstele, localnici şi turişti. Unii au venit chiar şi înainte de ora 5,00, ca să prindă locuri. Dovadă că jumătate de oră mai târziu, erau ocupate toate cele o mie de scaune pregătite de organizatori, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului. Participarea atât de numeroasă la un asemenea eveniment i-a surprins şi pe jurnalişti! Iar ştirile pozitive despre audienţa şi farmecul concertului au surclasat informaţiile despre cât de aglomerat e litoralul Mării Negre şi chiar manifestările, în sine, de Ziua Marinei. O să-mi spuneţi: a fost spectacol gratis, era normal să se adune! Totuşi, într-o zi liberă (cel puţin pentru bugetari) nu oricine e dispus să se ridice din pat cu noaptea-n cap ca să asculte corul „Madrigal”. E o dovadă că oamenii îşi doresc frumosul, cultura, binele. Cu condiţia să aibă cine să-l ofere! Şi nu neapărat gratis!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de MM Vineri, 16 August 2024 19:09 5.13.152.*** Link la comentariu

Of măi Anca,ce mai speriat!Credeam că,cu ocazia tăierii de pamblică de la parcul de la Elice,de pe faleza Dunării,nea primarele,s-a gândit s-o facă printr-un spectacol fastuos,chemând corul Madrigal,în orașul turistic Galați.Oraș,care încet dar sigur,devine un pol al prosperității și investiilor.

postat de ICTosca Sâmbătă, 17 August 2024 09:19 5.13.141.*** Link la comentariu

...In Galati o sa fie "apus de soare cu Gheboasa" Iar "audienta" va fi cel putin dubla...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.