Filozofie la Telefon (I) (pe bune!)

- Ce faci, mărite? - mă întreabă/ mărita, parcă mă răsfaţă.
Eu îi răspund laconic: - Bine,/ îmbârligato... fac mătreaţă!

- Şi, altceva, pe lângă astă/ nenorocire planetară,
ce-ţi mai cloceşte encefalul/ tău microscopic şi zevzec?
cu dragostea cum stai? - Păi, fato,/ stau ca rămasul într-o gară:
mă uit după locomotivă,/ mă şterg la ochi... şi fac play-back!

- Ei, lasă-lasă! - zice diva - / nu te mai fasoli atâta,
spune-mi direct: de câtă vreme/ n-ai mai atins o femeiuşcă?
Mă repliez cu greutate/ şi mă comport către urâta
mea insistentă: - Nu, mi-i frică,/ n-ating o iotă... că mă muşcă!

- Nu te-nţeleg! - mă ciripeşte/ palia mea iscoditoare -
de ce te muşcă? e flămândă?/ e rea? are decepţii? ce-are?
i-ai pus contramandat pe clanţă?/ i-ai dat motiv de remuşcare?
hai, spune! ce gândeşti atâta/ şi taci ca prostul pe cărare?