Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CRONICĂ DE CENACLU | Existențialismul emigrantului universal

Dorian Stoilescu, autorul poemelor prezentate vineri la cenaclu, este profesor de informatică și are un doctorat în educație. Până acum, sub umbrela a trei cetățenii, a locuit pe trei continente, predând și studiind în România, Canada și Australia. Poezia este o mare dragoste, la ea a revenit de mai multe ori de-a lungul timpului, fără să fi debutat cu o carte încă. Acum e hotărât să-și ducă proiectul la capăt, iar lectura de la cenaclu a fost convingătoare! Avem de-a face cu un poet adevărat, matur, incisiv ca stil, cosmopolit, care nu se teme de subiectele mari. Îi dorim mult succes!

O poezie matură din toate punctele de vedere. Un existențialism al emigrantului universal. Este autenticitate și originalitate. Așa ar putea suna un Petre Barbu în versuri. (Adi Secară)
Mă declar profund impresionată de aceste poeme. Mi-au adus aminte de T.S.Eliot.. Poeme lungi, duse bine la capăt. Metafora e ca un pumn care te lovește în stomac.  (Anca Șerban Gaiu)
Aș fi spus că este o colecție de poezii traduse din limbile nordice. Prin subiecte simple atacă teme majore. Dacă le-ar scris cu rimă și ritm ar ieși un album heavy-metal excelent. (Iulian Mardar)
Sunt super încântat și uimit. Se vede cosmopolitismul. E o sinteză spirituală. Poate fi confundat cu generația beat. Un poem total contaminat de spiritul vremii, care bate unde vrea el. Sunteți în contact cu magnetismul spiritual care dă nota timpului de azi. O flexibilitate și o naturalețe de a spune totul fără perdea, fără zgura care inundă din toate părțile. E un poem polifonic. Un poet matur! (Iulian Grigoriu)
Inițial am receptat ca o aglomerare de imagini. Pe parcurs i-am descoperit sensul. Are o imaginație debordantă, lucru care mă fascinează. Mă surprinde ludicul. Îmi place cum își construiește imaginea, nu numai imaginea în sine. Construiește inteligent. Textul e atât de cosmopolit încât face trimitere pe mai multe continente. Mă gândesc la o singurătate cosmopolită. E curajos în exprimare, dar nu e vulgar. (Octavian Miclescu)

Am receptat ca pe un jurnal de călătorie în social, pe mai multe continente. Am remarcat un anumit simbolism. Imagini filmice, sacadate, care îți rămân. E foarte modern. Expresii ludice. Alcătuiri neașteptate și pline de simț. E literatură adevărată! (Victor Cilincă)

Vineri, 1 iunie, orele 18,00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi poezie Octavian Miclescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.