Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un spectacol potrivit pentru sfârşitul vacanţei

Teatrul Dramatic "Fani Tardini"  îşi deschide stagiunea duminică, 2 septembrie, de la ora 19,00, cu un spectacol  numai bun pentru un sfârşit de vacanţă - "Visul  unei nopţi  de vară".

Gălăţenii sunt invitaţi la teatru şi la o porţie de veselie, capodopera lui William Shakespeare fiind o  feerie cu happy-end, în regia lui Eugen Gyemant. Încâlcitele fire ale poveştii şi ale dragostei sunt împletite de actorii: Carmen Albu, Vlad Volf, Oana Mogoş, Cristina Uja-Neagu, Tamara Constantinescu, Ştefan Forir, Vasile Dănilă, Flavia Călin, Elena Anghel, Radu Horghidan, Ciprian Braşoveanu, Ionuţ Moldoveanu, Dan Căpăţână, Răzvan Clopoţel, Aureliu Bâtcă, Cristian Gheorghe, Vlad Ajder. E vizibil efectul contribuţiei actorilor la ingeniozitatea regizorului, care i-a lăsat să ofere toată nebunia frumoasă a jocului şi a joacei, cu zâne şi spiriduşi, cu meseriaşi care se dedau la arta scenică, într-o Atenă  a miturilor, reinventată frumos de marele Will. Remarcabili pe rol sunt Lucian Pânzaru (Oberon), care farmecă cu arta rostirii fireşti a versului, şi Vlad Volf, care rămâne pe retină în rolul unui Puck interpretat pe muchie de cuţit, cu candoare, dar şi cu o "supradoză" de răutate, care-l fac, deopotrivă, fascinant şi amuzant. Partea "hard" a comicului spectacolului este asigurată de trupa ambulantă a calfelor, interpretate de Cristian Gheorghe (care e de nerecunoscut, un fel de Depardieu pămpălău), Aureliu Bâtcă, Dan Căpăţână şi Răzvan Clopoţel. Fără să fie un lucru inedit, spaţiul scenic trece, firesc, prin sala de spectacol. Puţină magie uimeşte atunci când scrisorile se aprind singure şi explodează în aer. Machiajul, subtil (conturarea, în stil antic, a ochilor), hainele oarecum actuale ale personajelor, cu excepţii: uniformele lui Oberon şi Puck, dintr-o realitate paralelă, ca şi valizele argintii, simbolice. Un decor solid, neutru, sugerând şi manejul, şi agora  dau profunzime poveştii. Autoarele scenografiei sunt surorile Bianca şi Sabina Veşteman.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.