Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Revista omagială ”Portret”

140 de ani de existenţă a Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" Galaţi


Împlinirea a 140 de ani de existenţă a Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" a prilejuit apariţia numărului omagial al revistei "Portret". Sunt publicate articole de referinţă pentru parcursul excelent al acestei importante instituţii de învăţământ gălăţene. "De 140 de ani, şiruri de generaţii au repetat cuvintele patronului nostru de suflet: "Esenţa prieteniei constă în schimbul statornic de îndatoriri". Ne simţim solidari cu toţi acei care, acum o sută de ani, au clădit Patria întregită, care prin ştiinţa de carte au însufleţit sensul pozitiv al modernităţii, au definit un vector de sens al României Mari", se menţionează în editorial.

Profesoarele Mădălina Popescu şi Dana Bălăuţă, directoarea, şi, respectiv, directoarea adjunctă a colegiului, inspectori şcolari, primarul municipiului, Ionuţ Florin Pucheanu, foşti directori îşi aşază în paginile revistei gândurile prilejuite de aniversare. Sunt evocate nume de dascăli trecuţi dincolo (Valentin Caragea, Liliana Săndulescu, Elena Mărăşescu), îşi deapănă amintiri absolvenţi, ajunşi astăzi scriitori, jurnalişti, cadre universitare, informaticieni, cercetători, medici, arhitecţi sau încă studenţi. Citindu-le succintele sau mai amplele confesiuni ai sentimentul că Ţara însăşi se sprijină astăzi şi pe umerii şi inteligenţa multor oameni crescuţi la colegiul gălăţean "Mihail Kogălniceanu". Iar locurile pe care le ocupă ei acum în societatea noastră se justifică şi prin Învăţătura (cu majusculă) acumulată aici, la Galaţi. Sunt de mare interes opiniile actualilor profesori şi elevi, unii deja celebri.

Încheiem această  succintă prezentare a revistei amintindu-i pe realizatorii publicaţiei: profesoarele Veronica Ţigănuş, Adriana Postelnicu şi Violeta Neagu (coordonatori), profesoarele Liliana Cristache şi Anca Leonte, alături de elevii Andreea Metehău şi Andreea Babuşcă (redactori), tehnoredactarea fiind semnată de profesoarele Violeta Neagu şi Mădălina Popescu.

Felicitări tuturor şi mulţi ani glorioşi colegiului!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.