Lucrare de Control la Capăt de Linie (dosarele Z)
las timpul singur şi mă duc să văd
ce a rămas acolo, în uitare,
pe-o margine de vis, departe hăt -
mâhnirea-ncepe să se înfăşoare
pe naivitatea sufletului meu,
iar trupul mi se-nchină şi se-nclină
când văd câte e de singur dumnezeu,
parcă vecia lui ar fi de vină
îngenunchez nedumerit şi-l rog
să-mi zică ce să fac şi ce urmează
astăzi şi mâine, însă n-am noroc -
nu-mi dă nici o idee, nici o rază
mă uit în podul palmei şi nu cred
că liniile toate-s prăpădite -
sărut ţărâna, lăcrămez încet...
şi bat... şi bat... dar nu mi se deschide





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.