Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CRONICĂ DE CENACLU | Hai, Sabina!!!

Înfășurată în armura unui superb citat (de trei pagini) din Henry Miller, Sabina Penciu ne-a declarat, citind poezie, că se va lăsa de poezie în favoarea prozei. De ani de zile, s-a confesat emotivă autoarea, inspirația refuză să o mai viziteze. Chiar dacă cei prezenți ar fi dorit mai multe poezii, textele citite au prins. Apoi s-a discutat intens cum să găsim inspirația poetică în lumea searbădă de azi. Nici nu mai contează dacă va veni cu poezie sau cu proză, important e ca Sabina să se țină de literatură, a cucerit mereu și, cu siguranță, are mult, foarte mult talent.

În „nimic” nu e o poveste, e un decupaj. Un textualism puțin obosit. Încerci să spargi o monotonie folosind cuvinte tari. E doar o rostogolire de imagini. Arghezi spunea că o povestire nu e o poezie. Al doilea text merită o întorsătură. (Mihai Vintilă)
Mi-a plăcut „loc lipsă”. Mă identific cu trăirile tale. Îmi place că a știut să spună ceea ce eu nu reușesc să exprim. (Dana Capotă)
Mi se pare a fi un eseu în care bagatelizează în sens artistic senzațiile celui care scrie. Doar parapanta e mai tare ca scrisul. E frumos, vă preocupă. Aveți speranța de a scrie ceva bun. (Nelu Păcuraru)
Mi se pare unilaterală povestea lui Henry Miller. (Ioan Popoiu)
Finalul primului poem e „wow”. Poezia „titlu” mi-a plăcut toată. Ai cu ce scrie poezie, inspirată sau nu. Expresivitate există. Trebuie mai multă nebunie. (Iulian Mardar)
Adună-te! Hai, Sabina! (Leonard Matei)
Riști să intri în istorie cu cel mai lung motto. Cantitativ e o scădere comparativ cu poemele pe care le știam. Ar trebui niște studii teologice. (Adi Secară)
Mi s-a părut prea puțin material. Apreciez dorința de a renunța la poezie și de a trece la proză. (Ionuț Vas)
Orice scrie, scrie bine, sunt poezii. (Cristina Dobreanu)

Vineri, 2 august, de la ora 18.00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Mihai Vintilă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.