BASORELIEF (pentru Any Mary - La Mulţi Ani !!!)
Scriu despre tine... scriu pe ţărna din grădina
cu păsări calde, fluturi mulţi şi greieri sfinţi,
în care mama frământa mereu lumina
şi-o descânta şi ne-o dădea să fim cuminţi!
Şi scriu pe ţărna de pe drumul dus de tata...
şi-ntors şi dus, şi-ntors şi dus, şi-ntors şi dus...
şi îndreptat cu ochi albaştri, cu lopata...
şi ni-l dădea să ne ajungă până sus!
Cu ochii plini de întuneric şi departe
s-au dus încolo... mai încolo... amândoi...
s-au dus în basme... şi-n legendă... ca la carte...
unde au timp... şi au şi loc... şi înapoi!
Scriu despre tine... scriu pe ţărna din ograda
în care stă şi-aşteaptă ultimul şotron -
hai să-l trezim şi să-l jucăm pe tot... şi gata! -
Nimic în plus despre Maria cu Ion!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.