Odă Cailor Anonimi (I) (în buiestru)

Moto:
„tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc –
tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal//
şi mai de mult, tot mai demult/ mă pregătesc de început –
erai pe unde nici n-ai fost:/ ştiu toată moartea pe de rost”
                                                           (Iolanda Cremene)
 
O, caii mei!...o, caii mei!.../ v-aţi săturat cu flori de tei!...
eu n-am avut şi n-am habar/ că voi râvniţi ovăz cu jar,
visaţi că veţi fugi călare/ cu făt-frumos din întâmplare
şi cu ileană delicată,/ veşnic logodnică şi fată
de împărat cu bardă-n lună,/ ori de sărman cu minte strună...
şi vă ajunge-un zmeu timid,/ cu solzi de aur şi argint,
gata de sfadă şi de dor/ că doar nici lui nu i-i uşor
când vede-un cal înaripat,/ cu subiect şi predicat
cum se tot duc şi se tot duc.../ şi el rămâne singur-cuc!!!

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou!)