O SĂMÂNŢĂ de PASĂRE (dosarele Z)

când mă văd, păsările se adună şi intră în zbor
şi pleacă departe de gândurile şi intenţiile mele –
nu ştiu de unde au aflat că sunt condamnat
să port în spinare un cer apăsător şi fără stele
fiindcă am întrerupt o mie şi unu de cântece –
cu praştia blestemată a copilăriei le-am întrerupt
când credeam că sunt cel mai viteaz şi voinic,
dar cel mai prost din cei de asupra şi dedesubt !!!
 
când mă văd, păsările se scad şi ies din cântece
şi intră în ouă, departe de suferinţă şi nerăbdare –
nu ştiu de ce nu au aflat că scriu o mie şi una
de poezii, adică o mie şi una de cereri de iertare,
că am aruncat praştia, că povara este foarte grea –
poate or să afle şi or să clocească pe cer o stea,
să nu mai fiu singur, să nu mai fiu ca o întrebare
fără răspuns – o, sămânţă de pasăre, inima mea !!!