Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cenaclul ”Noduri şi semne” | Un joc al hazardului, Iulian Mardar, poezie

Un joc al hazardului, Iulian Mardar, poezie. Iar noi „așteptând vântul/să ne poarte dintr-o mirare într-alta”. Cam așa ar suna pe scurt povestea ultimei ședințe de cenaclu. 

„Poezia lui Iulian este una foarte ludică, acel ceva care îți schimbă ziua atunci când crezi că nimic interesant nu se mai poate întâmpla” (Gabriel Gherbăluță). Acest joc aspiră însă la o activitate mai înaltă decât jocul: refacerea iluzorie prin elemente luate din pulberea sensibilului a unei fericiri pierdute. În această stare de iluzie, spunea Novalis, nu atât subiectul percepe obiectele, cât, dimpotrivă, obiectele sunt cele care se percep în subiect. Astfel, Iulian, în poezia sa, organizează cu naturalețe și simplitate orice imagine în sentiment, iar cuvintele încetează a mai fi unități de bază ale vocabularului și participă ele însele la zămislirea lucrurilor pe care le evocă. Probabil, această senzație l-a făcut pe Tudor Neacșu să afirme că a ascultat „o poezie cum nu prea am mai avut prilejul să ascult în ultima vreme, m-a surprins felul în care scrie, sunt unele fragmente care creează imagini extraordinare și ridică probleme personale și universale”.

„Ne luăm la întrecere/ sărind peste barca/ sub care stă, eșuată, plaja./ Barca aceea de pescari,/ crescându-și umbra pe valuri,/ putrezindu-și lemnul,/ încet și indiferent,/ oferindu-se fără pasiune/ turiștilor atârnați/ la capătul aparatului foto,/ cu ochiul lor de carne/ lipit de ochiul lui de sticlă” (Amintire estivală)

Textele sunt guvernate de un intens exercițiu spiritual de a privi lumea, vreme de o secundă – ceea ce nu este un timp scurt, căci veșnicii se înghesuie între bătăile inimii – sub lumina fulgurantă a revelației, ceea ce „la nivel fizic, o percepi într-o plăcută senzație de frig” (Carmen Neacșu).

În mod cert, poezia lui Iulian Mardar nu reprezintă o schimbare de paradigmă în acest domeniu al „magiei sugestive”, cum o numea Baudelaire, mai sunt multe de pus la punct, de șlefuit, de acordat impulsul și ritmul poetic acolo unde acestea par a fi imobile ori absente, căci material există, așa cum i se reconfirmă și lui Cezar Amariei „faptul că talentul depășește implicarea autorului” care „are un culoar pe care deja aleargă fără să știe” (Tudor Neacșu).

„Drama soldatului/ întors din război/ este că, atunci când/ vrea să-și pună din nou/ masca de om,/ pe care o atârnase-ntr-un cui/ înainte de a pleca,/ aceasta nu-i mai vine/ nicicum” (Drama soldatului)

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi vineri, 5 iunie, de la ora 19,00, pe pagina de Facebook a cenaclului Noduri și Semne, pentru a-l asculta pe prozatorul Tudor Neacșu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.