Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” NIMIC și NICIODATĂ (holocaust)

Eu nu mai am – am dat (la toţi, la toate)
de râs, de plâns, de viaţă şi de moarte!
am dat (la fiecare) cât a vrut
până la capăt, până la-nceput!
am dat şi la frumos şi la urât,
şi nu mai am (şi eu) cu ce să râd!
am dat din ochi, cu dragoste, mereu,
şi nu mai am cu ce să plâng (şi eu)!
Mă duc să-mi iau (din arderea cealaltă)
nişte NIMIC şi nişte NICIODATĂ!
Atât a fost – chiar dacă nu pot crede,
sunt condamnat cu faţa la perete
şi-aştept un semn de trecere prin/în,
cu-nverşunarea mea de zeu păgân,
din care-am dat devreme şi târziu,
şi nu mai am (şi eu) cu ce să fiu!
din care-am dat la rău şi blând şi greu,
şi nu mai am cu ce să mor (şi eu)!
Dar nu se află-(n nemurirea toată)
decât NIMIC şi numai NICIODATĂ!