Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Uniunea Artiștilor Plastici Galați, 70 de ani de existență. „Titanii” artei gălățene, reuniți într-o expoziție de excepție

Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Galați va marca luni, 24 mai 2021, de la ora 18,00, împlinirea a 70 de ani de activitate, prin vernisajul expoziției ”In Memoriam”, dedicată omagierii pe simezele Galeriei ”Nicolae Mantu” a fondatorilor, reprezentanților și continuatorilor mișcării plastice gălățene.

Misiunea organizatorilor expoziției nu a fost deloc ușoară, dată fiind bogăția zestrei culturale a ”titanilor” care, cu penelul, dalta sau penița, au cucerit noile dimensiuni ale expresiei artistice.

”UAP Filiala Galați s-a înființat în anul 1951 din inițiativa și la insistențele unui grup de artiști din zona Galați – Brăila, pictori, sculptori, graficieni de o incontestabilă valoare. Artiști ca: Nicolae Mantu, Lola Schmierer Roth, Mihai Gavrilov, Gheorghe Naum, Emilia Dumitrescu, Elena Hanagic etc. au menținut constant o vie și interesantă activitate expozițională coagulată în timp ca o constantă culturală de prestigiu menită a atrage atenția oficialităților, criticilor de specialitate, colegilor de breaslă, publicului”, a arătat Gheorghe Andreescu, președintele UAP Galați.

O selecție a unor lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală Galați vine să ne prezinte măcar o parte dintre artiștii și lucrările care au dat strălucire Uniunii Artiștilor Plastici de la Dunărea de Jos.

”Marcarea deceniilor de existență a mișcării artistice din Galați vine să sublinieze integrarea fenomenului plastic din zona Dunării în conștiința elementului receptor – publicul. Nu întâmplător am luat ca reper Dunărea, pentru că fenomenul plastic gălățean inundă spațiul românesc, dar are repercusiuni europene așa cum are și emblematicul fluviu”, a explicat Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală Galați.

Dincolo de lucrările reunite pe simeze, merită să amintim că Uniunea Artiștilor Plastici Galați a fost și este unul dintre nucleele de identitate ale comunității locale. Membrii filialei se numără printre cei care au dat viață Muzeului de Artă Vizuală, Liceului de Artă sau Facultății de Arte, veritabile axe de definire a Galațiului drept centru cultural de prim rang.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.