Cenaclul „Noduri şi semne”: Internii

(fragment din romanul "Pe malul de lut al fluviului", de Ioan Gh. Tofan)

"Venit de la un liceu renumit, unde nu făcuse prea mulți purici, fiind exmatriculat în clasa a IX-a, în primăvara aceluiași an, pentru chiul în formă continuată, Ionel fu extrem de încântat de orele ținute de profesori la noua școală. Cei aproape doi ani petrecuți la școala medie, cum i se spunea pe atunci liceului, se dovediră a-i fi de folos. Recepta totul cu ușurință, de parcă s-ar fi deșteptat peste noapte. Curând avea însă să priceapă că asimila lecțiile mai ușor doar pentru că se afla acum la un alt nivel, mult inferior. Or, asta nu-i plăcu, dar nici nu făcu din asta o tragedie. Ceva bătăi de cap aveau să-i dea noile materii ca Desenul Tehnic, Tehnologia Materialelor și Construcții Metalice. Dar cunoștințele de matematică, fizică și chimie, asimilate în liceu, îl ajutară să se descurce.

În anul I, diriginte avea să le fie profesorul de desen tehnic, tovarășul Gheorghiu, un bărbat scund și îndesat, cu brațele păroase și picioarele crăcănate, care avea un băiat în aceeași școală, elev în anul III, specialitatea trefilatori. Marian Gheorghiu era o figură singulară, care atrăgea imediat atenția. Fizic nu semăna cu tatăl său. Blond, slăbuț și frumușel, cu trăsături delicate de fată, mai înalt decât profesorul de desen, aducea la chip cu Dans Spătaru, un tânăr care începuse în acel an să se afirme pe la Casa Studenților din București ca un bun interpret de muzică ușoară italiană. Asemănarea cu Dans Spătaru, ajuns celebru mai târziu, avea să-i gâdile amorul propriu, făcându-l să creadă că poate avea și vocea acestuia. Urma să-și etaleze talentul lălăind uneori în grupurile de prieteni nu numai cântecele lui Dans Spătaru, ci și ale altor interpreți români și străini. Făcuse un film cam ciudat după vechea, celebra melodie din filmul Vagabondul, cu Raj Kapoor în rolul principal, deși de la debutul acelui film, primul văzut de Ionel cu aproape zece ani în urmă, în compania lui Izu, trecuse apă multă pe Dunăre. Behăia subțiratic, fals și dezinvolt, ceva greu de reprodus, de genul Avaramu a aaa, avaramu a aaa, iagardișmenu asmancataaramu a aa. Îmbrăcat în costum după moda timpului (pantaloni strâmți cu manșetă și haină foarte scurtă, cu revere rotunde și lucioase de satin, care-i lăsa la vedere turul pantalonilor, cravată îngustă cu nodul gata făcut, prinsă după gât cu elastic, cravată cu zgârci, așa era botezată de băieți, cămașă albă de nailon ce nu trebuia călcată după ce o spălai, pantofi deschiși la culoare cu talpă groasă de crep) atrăgea atenția în centrul orașului, acolo de unde nu lipsea în nicio seară (...)."

N.R. Vineri, 10 decembrie, de la ora 19.00, la Cafe Paris, citeşte Anca Șerban-Gaiu.